Acasă Bref Pantahuza

Pantahuza

DISTRIBUIȚI

 

A doua zi după eșec, PNL a oferit un spectacol non-stop care a captat atenția întregului mediu și mediei politice. Aproape că a meritat înfrângerea – deși 15% nu e un dezastru iar victoria tripartidului PSD (37%) nu e grozavă. Au contat pretențiile. PNL vroia 20% iar PSD voia 40%. Prima surpriză s-a consumat la matineu: Johannis a demisionat din funcția de nr. 2 al PNL înaintea lui Crin care „și-a asumat eșecul” ceva mai târziu urmând să-l oficializeze la prânz în BPN. Ponta și Călin Tăriceanu se întâlneau și jubilau: vedeau USL refăcându-se din propria cenușă chiar dacă dl. Antonescu anunțase că începe bătălia pentru ca „PSD să nu pună mâna pe toată România” și că PNL trece la PPE. Mișcarea bruscă la dreapta a PNL i-a surprins pe alde Călin și Ponta – care tocmai umbla cu pantahuza să adune liberali. „Urgența acum este crearea unui larg front anti-PSD” i-a avertizat Crin.

 

În vremea asta Căcălin, viclean copil de casă, umplea paharele de vin lui Victoraș la masă – apoi se furișează pânditor gândind că i-a venit sorocul: ei, Căcălin, acu-i acu ca să-ți încerci norocul. Așa că a venit la ședința PNL în calitate de membru clandestin infiltrat pe la Satu Mare. Aici însă, surpriză! Venerabilul Quintus l-a invitat textual: „ca prieten îți spun, Căline, ieși din sală, nu ești liberal”. Puciul a eșuat. Hotărât lucru, Călin are un simț al penibilului foarte dezvoltat: nu ratează nicio ocazie de a deveni ridicol. Rămași sub conducerea interimară a demisionarului Crin până la Congres, liberalii au trecut la deparazitare: au dizolvat organizația Satu-Mare care se pesedizase, au interzis colaborarea cu PSD și l-au exclus pe Radu Stroe – pe care Ponta a zis că-l primește rapid (bîstroe!) în PSD. Ducă-se! Venit pe la puci, Ion Iliescu și-a vărsat amarul: „Antonescu e o lichea”. Cine zice, ăla e. Asta ca să vorbim pe înțelesul său. Nici Ilie Socru n-a rezistat să nu-și trădeze părul alb și mintea neagră: „ce poate să mai reprezinte Antonescu? În politică când nu mai ești, nu mai ești!” Când filozofează, nea Ilie atinge adâncimile Margheritei de la Clejani: „vreau un bărbat cu coloană vertebrală bine stabilită și plin de bani”. Soția lui Crin, euroAlina Vălean, a precizat la rându-i: „PSD e sfâșiat între doctrina Iliescu și doctrina poșetelor”. Plus doctrina corupției. Ziua s-a încheiat cu dezbaterea moțiuniii depuse de PNL care, semnată de 231 și votată doar de 176 de aleși a căzut rapid – după ce premierul i-a acordat fix 20 de secunde („campania a trecut, să trecem la treabă!”) determinându-l pe Crin să-l compătimească: „îmi pare rău că din punct de vedere democratic v-ați stins atât de tânăr”. Regrete eterne. Și totuși lumina stinsului Victor ne urmărește încă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.