Acasă Bref Parada

Parada

DISTRIBUIȚI

 

 

Era cât paci să primim o veste proastă de la Chișinău unde alegerile parlamentare, considerate cruciale pentru opțiunea UE sau Rusia, s-au încheiat cu Partidul Socialist pro-rus pe primul loc și cu Partidul Comunist, tot pro-rus, pe locul al treilea. Din fericire, coaliția pro-europeană a celorlalte trei partide (liberal-democrat, democrat și liberal) a reușit să-și asigure majoritatea în Parlament (și respectiv guvernarea) obținînd 55 de locuri din 101. Așa încât n-a fost o veste rea – ci un cadou frumos de ziua națională. De 1 decembrie tradiția e ca președintele și premierul să nu serbeze în același loc iar dacă totuși sunt la aceeași paradă, să se ignore (ca miresele) pentru a alunga spiritele rele. Obiceiul s-a păstrat și de astă dată deși era ultima paradă cu președintele Băsescu și, foarte probabil, și pentru premierul Ponta care a recunoscut: „am greșit că am rămas în război cu Băsescu; m-a uzat”. Cine-i de vină că s-a luat după Felix? Acum e atât de uzat că s-ar putea să fie casat. Dl. Geoană, exclus a doua oară din PSD (din prima n-a învățat nimic) i-a transmis premierului („micul Kim”) și „frăției banului” formată din Ponta, Ghiță și Dragnea „să se bucure cât mai au timp căci în martie vor fi șomeri” și chiar mai rău: „cine ridică sabia, de sabie va pieri”. Sau de scabie. Dragnea a denunțat și el „frăția mafiotă” din care fac parte Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc și Cătălin Voicu (ultimii doi aflați în frăția pușcăriei). Câtă frăție la oamenii ăștia care se urăsc de moarte! A reieșit că Geoană și Vanghelie complotau să scape de Ponta și să pună mâna pe PSD. Nu erau singurii amatori. Și Ghiță anunțase că el și Dragnea vor prelua partidul după ce pleacă Ponta la Cotroceni. N-a plecat la Cotroceni ci în Dubai – și se pregătește de plecare și de la guvern: „dacă aș avea garanția că Băsescu sau Iohannis ar numi un prim-ministru tot din actuala coaliție, mi-aș depune mandatul, am putea continua cu actuala majoritate dar cu alt premier”. Nu prea există garanții în politică. Iar actuala majoritate nu mai e „legitimă” (cuvântul preferat al dlui Ponta) întrucât a fost obținută de USL cu PNL care e acum în opoziție. Estimp, Vanghelie nu mai contenește cu dezvăluirile considerând că „guvernul Ponta e cel mai incompetent și mai corupt din istoria României” iar PSD trebuie să se delimiteze de el și să pună alt premier. Aici Vanghelie i-a propus pe expirații Dan Mircea Popescu și Al. Athanasiu. De la cârlan la talan. Până și Mazăre s-a distanțat de luptele de stradă din propriul partid: „nu mă interesează țigăneala din PSD” pe care Mădălin Voicu a confirmat-o: „nu ne-a bătut Iohannis, ne-am bătut noi înșine”. Să sperăm că nu se vor opri aici. Bătaie până la capăt!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.