Acasă Comentariu Confesiunile umede ale Noricăi Nicolai

Confesiunile umede ale Noricăi Nicolai

DISTRIBUIȚI

Amatorii de senzații dure au avut ocazia sâmbătă seara să o „admire“ pe Norica Nicolai la bălăceala săptămânală cu Lucian Mândruță, într-un jacuzzi ușor neîncăpător pentru cei doi. Îmbrăcată într-o rochie de plajă, la care-și asortase desigur pantofi cu toc, probabil achiziționați de la Bruxelles din salariul de 7.000 de euro, liberala Norica a făcut scenarii și analize politice, spre hazul rățuștelor de plastic care se scufundau brusc atunci când europarlamentara gesticula grațios, împroșcând cu apă în toate părțile. După ce au ascultat cuminți opiniile politice ale doamnei Nicolai, rățuștele s-au transformat în material didactico-politic. Rățușca cea mare – PD-L, cea mijlocie – PSD, iar rățușca mică și urâtă – chiar PNL. Așa cum visa rățușca cea urâtă să devină mare și frumoasă ca și suratele sale, tot așa visează și liberala Norica Nicolai să apuce vremurile unei guvernări PSD-PNL. Căci aceasta este pohta sa cea mare, pe care ne-a împărtășit-o și nouă, muritorilor de rând care n-am avut ocazia să bem un cocteil umed cu Mândruță. Ce n-am aflat din confesiunile făcute de politiciana liberală printre bule și rățuște este faptul că domnia sa este o rasistă sadea (se aude la Bruxelles?). Într-o așa-zisă replică trimisă de Norica Nicolai unor site-uri de știri prietenoase, liberala – care era cât pe ce să ajungă ministru al justiției în România -,  acuza ziarul „Curentul“ că s-a grăbit să ceară Parlamentului European o poziție oficială vizavi de bălăceala sa cu Mândruță, dar nu a făcut același lucru atunci când Traian Băsescu a dansat cu o țigancă. Ups! Țiganii nu sunt tot oameni,  doamna Nicolai? Cu ce a greșit Băsescu  atunci când a dansat cu o țigancă? Nu era același lucru dacă dansa cu dumneavoastră? Nu ne-nțelegeți greșit! Noi n-avem o problemă că v-ați afișat cu Mandruță, ci cu ridicolul situației în care s-a aflat un europarlamntar român cu funcții importante la Bruxelles și care vorbește adesea în numele nostru. Personal, îmi este rușine că sunt reprezentată în Parlamentul European de un personaj politic incapabil să sesizeze barierele dintre firesc și ridicol. Credeam că Gigi Becali și Vadim reprezintă limita. Ei bine, ne-am înșelat. Vorba ceea: să nu subestimezi niciodată puterea unei femei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.