Vineri seara. Ora 20.40. Mă duc să mănånc la HardRock Cafe împreună cu fiul meu de 15 ani. Comandăm. Ospătarii foarte drăguți, cu glume bune, exact ca în străinătate. Eu îi explic băiatului: „Cåt de mișto e aici. Mă simt ca acasă. Dacă aș putea, mi-aș face acasă o cameră ca la HardRock. Așa cu afișe, cu obiecte pe pereți. Vezi că se poate și în Romånia? Vezi că se poate ca ospătarii să fie rafinați, să zåmbească etc“. Ne aduce måncarea. Delicioasă… Iar glume bune ale ospătarului. La TV e un clip cu Fleetwood Mac. „Îmi place rockul!“, îi spun eu ușor extaziată adolescentului din fața mea. E super la HardRock Cafe! E viața mea! Se face ora 9.00. TeVeurile se opresc brusc și la microfon se aude o voce care ne spune bună seara, după care începe un potpuriu al lui… JULIO IGLESIAS!!!!!! BLASFEMIE strig eu! Degeaba. Nu se aude! Oribila muzică latino e foarte tare! Încerc să chem în ajutor un ospătar. Doar e o greșeală, nu? S-a încurcat un cd. Nu se poate așa ceva. Un ospătar cu måinile pe sus mișca din șolduri pe oribilele ritmuri. N-am nicio șansă. Le place și lor!!!!!
În sufletul meu, „mănånc și plång. Mănånc“.
Începe Karaoke! Cer nota, ieșim val-vårtej. Îmi vine să vărs. Nu vărs. Måncarea a fost delicioasă! E doar de la creier, nu de la stomac. Dar ce să-i spun fiului? Că de fapt nu se poate respecta nicio regulă în Romånia? Că totul e o păcăleală? Că nici HardRock-ul nu e HardRock în Romånia? Că și la AC/DC le-au cerut șpagă ăia de la Nădlac? A, știe deja! OOOOOFFFFF! În ritmul acesta, în curånd o să måncăm mititei și ciorbă de burtă la Hard Rock Cafe, iar din boxe va răsuna Vali Vijelie, spre mulțumirea ghiolbanului romån!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
