Acasă Comentariu România, asul din a cui mânecă?

România, asul din a cui mânecă?

DISTRIBUIȚI

În urmă cu mai bine de un secol, un geograf britanic pe numele său Sir Halford J. Mackinder avea să emită o teorie ale cărei observații rămân la fel de valabile și astăzi. Chiar dacă nu a fost el părintele geopoliticii, analizele sale sunt adevărate borne de înțelegere a liniilor de putere trasate de marii jucători mondiali de pe tabla de șah. Oricât am încerca, uneori chiar cu o plăcere meschină, să atribuim un rol minuscul României în ecuația mondială a puterii, Mackinder plasează țara noastră în acel „Heartland” care definește importanța globală, dar mai ales vitală, a Europei de Est.
Deși pare o săptămână ca toate celelalte, acest interval de timp este unul extrem de important pentru viitorul arhitecturii zonei și implicit al întregului ansamblu de relații internaționale de care România nu este străină. Ba chiar mai mult. Vorbim aici de acordul preliminar din dosarul nuclear dintre puterile Grupul 5+1 și Iran, Forumul economic China-Europa Centrală și de Est de la București, summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius și nu în ultimul rând raportarea Rusiei toate aceste evenimente în cadrul cărora Moscova are interese directe. Toate aceste evenimente implică Bucureștii într-un raport direct sau adiacent, dar cu toate acestea indispensabil.
Ultima rundă de negocieri de la finalul săptămânii trecute de la Geneva dintre statele Grupul 5+1 (Marea Britanie, SUA, Rusia, China, Franța și Germania) și Iran s-a concretizat cu un acord istoric asupra controversatului program nuclear al Teheranului. Este adevărat că suspiciunile reciproce nu au dispărut între părți odată cu semnarea documentului, dar este cu siguranță un pas înainte pentru dezirabila pace din Orientul Mijlociu, chiar dacă Israelul nu este de acord cu noua înțelegere opinând că Teheranul își va continua în secret planurile atomice și că soluția militară este singura viabilă pentru a cuminți Iranul. Chiar dacă aparent România ar avea o legătură secundară cu acest dosar, Bucureștii sunt direct implicați, nu numai ca parte a alianțelor politico-economice ale Vestului, ci și direct prin amplasarea scutului american antirachetă pe teritoriul României. La nivel declarativ, scutul este îndreptat preventiv împotriva rachetelor care ar putea zbura dinspre Iran către Europa. În cazul în care acordul va fi respectat de părți, într-un scenariu pozitiv în care nu va fi continuată îmbogățirea uraniului, amplasarea scutului la Deveselu nu ar mai avea justificare iar diplomația rusă va marșa puternic pe acest considerent, fapt care de altfel a și început. NATO va fi pus într-o poziție delicată, iar cea mai mare investiție militară defensivă ar putea fi pusă în pericol. Odată asigurat planul Orientului Mijlociu, SUA ar putea în continuare să-și continue doctrina militară care stabilește ca priorități de viitor zona Asia-Pacific.
În tot acest timp, asistăm și la un clinci între UE și China. Mai exact, unul a statelor din prima categorie a „Europei cu două viteze” cu China. Bruxelles-ul s-a exprimat deja cum că relațiile dintre statele Europei răsăritene nu trebuie să depășească cadrul legislativ al UE, cerând voalat ca relațiile cu Beijing-ul să fie cadrate în bloc, și nu separat. Asta chiar dacă statele din partea occidentală a Europei întrețin relațiile bilaterale solide și singulare cu China. Unele foarte bănoase. În schimb, Beijing-ul conștien­tizează și mai ales respecta programatic construirea de relații diplomatice în timp iar România are legături excelente pe toate palierele cu această super-putere. De altfel, China caută să își verse capitalul acumulat în Europa iar partea răsăriteană se poate transforma într-o poartă pentru cele 10 miliarde dolari care reprezintă o linie specială de creditare pentru promovarea cooperării economice și comerciale între China și statele ECE. La rândul său, această rudă săracă a Europei are nevoie de această gură de oxigen financiar în condițiile în care proiecte majore precum gazoductul Nabucco a fost recent abandonat iar Strategia Dunării rămâne mai mult un plan minunat, dar numai pe hârtie.
În paralel intențiile Chinei de a pătrunde în Europa, UE încearcă să capete și ea avantaj prin intermediul Parteneriatului Estic și a politicilor sale de vecinătate astfel încât să avanseze înspre est, un spațiu pe care Moscova îl consideră încă ca fiind unul arondat parohiei sale politico-economice. Atât de așteptat, summitul UE-Parteneriatul Estic care începe mâine la Vilnius va fi mai degrabă unul al jumătăților de măsură în condițiile în care statul-vedetă Ucraina nu va semna Acordul de asociere la UE, iar Republica Moldova și Georgia nu vor face decât să parafeze aceste documente. Un pas mic pentru UE, dar un pas mare pentru Chișinău, cu toate că Bruxelles-ul urmărea atragerea Ucrainei pentru o mai bună securizare a frontierelor sale. Pe ultimele sute de metri, Rusia a dejucat toate eforturile de ani de zile ale UE în privința Ucrainei. Interesul României, și în acest caz, este a nu mai fi în poziția de stat-graniță al UE și de a aduce Republica Moldova în acest bloc estic al UE prin rolul pivotant pe care poate să-l joace în regiune în relațiile cu Chișinău și Kiev. Așadar, Europa de Est a devenit în această săptămână locul de intersectare a marilor puteri globale iar România poate fi asul din mâneca aproape oricăruia dintre acestea pentru a balansa avantajul în propria tabără. În schimb, Bucureștiul are nevoie de inteligență pentru a exploata calitatea de atu dobândită în toată această partidă care deja se joacă cu cărțile la vedere de către actorii așezați la masa bogaților lumii.

Mădălin Necșuțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.