Acasă Comunicate Primarul Nicușor Dan a convocat o primă întâlnire cu primarii de sector

Primarul Nicușor Dan a convocat o primă întâlnire cu primarii de sector

DISTRIBUIȚI

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan a convocat, astăzi, 14 decembrie a.c., o primă întâlnire online cu toţi cei şase primari de sectoare din Bucureşti, pentru a analiza împreună o serie de probleme urgente, dar şi pentru a stabili o agendă de dialog constantă.

„Mi-am dorit să avem astfel de întâlniri, conştient fiind că, indiferent de zona politică din care vine fiecare, avem nevoie de o colaborare sinceră şi de coerenţă în Bucureşti. De multe din acţiunile oricăruia dintre noi depind şi acţiunile celorlalţi. De aceea, am toată deschiderea să colaborăm, campania electorală a trecut, urmează patru ani în care Capitala se poate dezvolta doar dacă noi reuşim să ne coordonăm şi să găsim cât mai multe zone de acţiune unitară, în folosul bucureştenilor”, a declarat primarul Nicuşor Dan.

Pe agenda discuţiilor de astăzi s-au aflat măsurile privind protecţia populaţiei în contextul pandemiei de coronavirus, abordări unitare privind problematica deşeurilor, corelarea măsurilor privind investiţiile, taxarea şi asistenţa socială, precum şi o gândire unitară privind bursele şcolare la nivelul Bucureştiului.

Toţi primarii de sectoare au salutat această iniţiativă şi au decis crearea unui cadru constant de consultări la acest nivel, precum şi convocarea de urgenţă, ori de câte ori va fi necesară, a unei astfel de întâlniri.

Nu în ultimul rând, Primarul General, precum şi primarii de sectoare au convenit necesitatea solicitării unei întrevederi cu viitorul prim-ministru al României şi cu viitorul ministru al finanţelor, imediat ce procedurile de desemnare vor fi încheiate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.