Acasă Cultură Eugen Simion ?óÔé¼Ôäó80

Eugen Simion ?óÔé¼Ôäó80

DISTRIBUIȚI

Există în viața academică și momente festive prilejuite de aniversarea unuia dintre „nemuritori“, îndeosebi la „rotunjirea“ anilor, prilej de a sublinia cordial meritele, de depăna amintiri, a face proiecte și a adresa tradiționale urări de sănătate și viață lungă, bogat roditoare. E o cutumă și, deopotrivă, un eveniment, pentru că de fiecare dată sărbătoritul e o personalitate a științei și culturii noastre, fapt ce dă obișnuitului semnificațiile specifice bucuriei de a fi împreună la trecerea prin ani. De această dată, sărbătoritul a fost acad. Eugen Simion, la împlinirea a opt decenii de viață, o „vârstă patriarhală“, ce poate fi măsurată în realizările din bogata sa carieră universitară și de critic literar, recunoscută în alegerea ca membru al Academiei Române al cărei președinte a fost timp de zece ani. Sesiunea s-a deschis cu un microrecital susținut de ansamblul „Violoncellissimo“, dirijat de Marin Cazacu, cu o desfășurare simfonică: Johann Schrammel – „Marș“; Tomaso Albinoni – Adagio; Constantin Dimitrescu – „Dans țărănesc“- Astor Piazzolla – Oblivio (Uitare) și Mozart – Alla Turca Jazz. În alocuțiunea de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române a făcut un portret al personalității academicianului Eugen Simion și, cum nu urarea de „tinerețe fără bătrânețe“, i-a dorit o „bătrânețe plină de tinerețe“. Au urmat, în ordine acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Viorel Barbu, președintele Filialei Iași a Academiei Române, Michael Metzeltin, membru de onoare al Academiei Române, Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, acad. Grigore Brâncuș, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, Victor Crăciun, prof. dr. Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu, prof. dr. Emil Constantinescu, dr. ?ê?£tefan Colceriu.

O imensă și nedezmințită iubire față de limba și cultura română

Dedicându-se din tinerețe studiului literaturii și culturii române, acad. Eugen Simion a publicat, de-a lungul anilor, foarte numeroase cărți, studii și articole ce au ca centru de gravitație, aprecia acad. Marius Sala, „o imensă și nedezmințită iubire față de limba română și cultura țării noastre, ale cărei valori autentice contemporane sau aparținând trecutului mai apropiat ori mai îndepărtat, le-a promovat cu dăruire și – aș zice – cu obstinație“. A făcut-o dintr-un crez profund și, cu îndreptățire, s-a amintit că, la propunerea sa însușită de întreg corpusul academic, 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Eminescu a fost adoptată de Parlament ca Ziua Culturii Naționale. O „izbândă“ a fost și facsimilarea caietelor eminesciene, care acum pot fi consultate de toți cercetătorii și iubitorii operei poetului național. Întreaga activitate a lui Eugen Simion arată cum acel „adamism“ care ne marchează destinul, de a concepe proiecte anvergură fără a le duce la capăt și a lua-o mereu de la început, poate, în vremuri cât de cât prielnice, să fi depășit.
Fără îndoială, sublinia acad. Viorel Barbu, la vârsta sa, Eugen Simion este o personalitate deplin realizată și recunoscută, „scriitor și critic literar consacrat, acade­mician și membru al mai multor societăți savante europene, distins cu Legiunea de onoare a Franței, precum și cu înalte ordine românești și străine“. Matematician de prestigiu internațional, Viorel Barbu apreciază că Eugen Simion judeca opera literară „cu exigența și rigoarea unui matematician al ficțiunii și nu exclusiv după canoane exclusiv estetice și teoretice“. Îngrijorările lui Eugen Simion sunt împărtășite de numeroși intelectuali și țin de tot ce lasă în urmă postmodernismul și, îndeosebi, mijloacele moderne de comunicare, în bună parte mass-media. Timpul e nu doar judecător ci și vindecător, aduce „remedii“, dar nu de la sine, ci prin cei care, atenți la mersul lumii, se pricep, vorba poetului, să „socoată ce e rău și ce e bine“. Așa se întâmplă și cu unele dintre efectele nedorite ale mondializării și, în spiritul cărturarilor noștri luminați, Eugen Simion înțelege și promovează deschiderea către alte culturi europene cu păstrarea tradițiilor într-un echilibru fragil greu de realizat și, mai ales, de menținut. Sub acest aspect, a fost amintită inițiativa seminarului internațional „Penser l’Europe“, care în acest an va fi la cea de a XII-a ediție, și care reușește să atragă în dezbaterea unor teme de actualitate personalități marcante a vieții intelectuale europene. E recunoscut că Eugen Simion este unul dintre cei mai mari critici literari români ai secolului XX și Basarab Nicolescu a ținut să menționeze ceea ce îi este caracteristic, anume că „nu umbrește prin personalitate sa pe cei despre care scrie; el se pune în serviciul operei lor“ și perseverând pe acest drum, „a devenit, vrând nevrând, un apostol“. ?ê?£i întrebarea retorică: „Căci cu ce alt cuvânt altul decât cel de apostolat poate fi caracterizată activitatea sa în serviciul culturii române?“

Entuziasmul căutării și interogației

Cu alocuțiunea lui ?ê?£tefan Colceriu am putut vedea cum este înțeles octogenarul Eugen Simion de către un tânăr cercetător și am observat că „genul proxim“ este același, adică un „sceptic“, o trăsătură lesne de înțeles pentru un intelectual trăind o istorie care împinge într-acolo. Sunt însă diferențe specifice pe care ?ê?£tefan Colceriu le află și le urmărește începând cu anii parizieni descriși în „Timpul trăirii, timpul mărturisirii“, „expresie a unui entuziasm al căutării și al interogației și, pe de altă parte, expresia mulțumirii de a găsi răspunsuri deschise la toate.“ Aceste „răspunsuri deschise“, în întregime atipice pentru un critic îl conduc pe Eugen Simion spre drumul unor căutări perpetue spre adevărul ultim. Experiența pariziană a fost „un catalizator de energie vitală“, „mai mult decât o ofertă de introspecție“, punând „temeliile unei consistente priviri asupra lumii și, în special, asupra lumii culturale românești“. Datorită lui Eugen Simion, cultura noastră beneficiază de cel puțin două instituții fundamentale: o bibliotecă a Academiei nouă și de seria „Pléiades“ a literaturii române“. Concluzia: „Pentru un președinte al Academiei Române, cele două întreprinderi intră în sfera datoriei împlinite; pentru un sceptic, ele aduc mântuirea“.
Copleșit de cuvintele frumoase rostite, Eugen Simion a schițat un autoportret intelectual cu genericul „Sunt și nu sunt ce par a fi“ și sublinierea că s-a străduit să fie „un om pentru care adevărul există“, căutând a-l afla între incertitudini. Cuvintele sunt ca o provocare deopotrivă pentru cel care le rostește și pentru cei care le ascultă, iar pentru un om de cultură ele determină o întoarcere la eul propriu și, pentru a-l cunoaște mai bine, „vorbește despre alții“. Inevitabil, vine vorba despre lumea românească așa cum este și nu chiar pe placul multora, fapt observat în reacțiile „jeluitorilor“ sau ale „zeflemitorilor“. Detașându-se net și de unii și de alții, Eugen Simion întrevede și o soluție. „Cred că lumea românească are puternice tradiții morale și spirituale și are nevoie, azi, de alte modele. Cine să le propună dacă nu lumea intelectuală?“ La trecerea acestui „prag mitic“ al vieții, Eugen Simion a ținut să mărturisească: „Academia Română a devenit în ultimele două decenii a doua mea casă: M-am legat de ea, mi-am asumat… o parte din responsabilitățile ei și m-am străduit să nu-i trădez spiritul înalt și misia ei esențială, aceea de a reprezenta spiritualitatea națiunii noastre. Dacă fiind în fruntea ei am dat dovadă, cum mi se reproșează uneori, de autoritarism și intoleranță, n-am făcut-o, vă rog să mă credeți, decât din iubire pentru această înaltă și emblematică instituție.“ Ca într-un „timp al mărturisirii“, sărbătoritul a afirmat că „mi-au reușit mai mult ideile decât prieteniile“. Poate a surprins afirmația că, nefiind „vanitos“ s-a recunoscut „orgolios“. Dar, se poate trasa hotarul dintre atât de necesara încredere în sine și orgoliu? Mediul academic s-a dovedit a fi un bun educator și, după primirea în Academia Română în martie 1991, „orgoliile mele s-au disciplinat în mod considerabil“. Aici, „orgoliile individuale au fost nevoite să se retragă în ființa mea și să se manifeste, mai elocvent, prin scrierile mele“. Amintim doar: patru volume din „Fragmente critice“, trei volume din „Ficțiunea jurnalului intim“, „Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii“, „Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei“, „Tânărul Eugen Ionescu“ sau „Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial“. ?ê?£i am putea continua.
Încheiem cu tradiționala urare de mulți ani cu sănătate și, cum spunea acad. Marius Sala: „Să vă păstrați tinerețea spirituală, energia și tenacitatea, pentru ca, sfidând pecetea adamismului pusă pe cultura română, să duceți la bun sfârșit lucrările pe care le-ați început și să inițiați altele, la care știu precis că visați.“

Colaborare cu Academia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.