
Represiunea Vol. I (A-E)
De la înființarea sa în anul 1993, Institutul Național de Studiul Totalitaristului (INST)al Academiei Române a publicat 156 de volume de studii și documente înfățișând aspecte dintre cele mai diferite ale regimului comunist 1945-1989 – de la structuri economice, probleme sociale, instituții, mentalitălități, forme de rezistență la viața cotidiană. În anul 2006 a fost lansat programul de cercetare „România 1948-1989. Enciclopedia regimului comunist“, cu trei direcții de cercetare – forme de rezistență antitotalitară până la prăbușirea regimului comunist; instituții, mecanisme, forme de represiune și dinamica instituțiilor.
O reconstituire zguduitoare
Zilele trecute, în Aula Academiei Române, a fost lansat primul volum al „Enciclopediei regimului comunist Represiunea. A-E“ care prezintă, cum afirma acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, problema cea mai dureroasă, care a afectat, direct sau indirect, pe toți românii. Desigur, o lucrare de asemenea amploare nu se va rezuma la acest aspect și când toate cele 8-10 volume vor fi definitivate vom avea „imaginea completă a unei jumătăți de veac din istoria poporului nostru“, fiind o „reconstituire zguduitoare“. În continuare, au fost subliniate două aspecte demne de reținut: așa cum se configurează în paginile acestui prim volum, avem de-a face cu „o geografie a represiunii, imaginea unei Români cu toate punctele represive – penitenciare, lagăre, locuri de detenție, domicilii forțate ș.a.“ Pe de altă parte, „s-a acordat o mare atenție cultelor, cu foarte multă acuratețe“. Prof. dr. Radu Ciuceanu, directorul INST, a vorbit despre exigențele derulării acestui proiect „în care nu este vorba doar să vii cu un accent de sinceritate ci și cu un cumul de informații, de mărturii pentru a demonstra că evenimentele s-au desfășurat aidoma“. Un asemenea proiect presupune o mare responsabilitate, „o cutezanță, ce nu putea fi decât încheierea unor îndelungi cercetări istorice în paralel cu necesare incursiuni în domeniul sociologiei, imagologiei, psihologiei, demografiei și, nu în cele din urmă, abordarea unor instituții menite, prin cercetarea fondului arhivistic al fostei Securități, să ofere imagini cât mai tranșante și veridice asupra unui spectru politic ce, nu de puține ori, a încercat să-și falsifice chiar și biografia“.
Acad. Păun Ion Otiman s-a referit cu prioritate la procesul de colectivizare subliniind cât de profund a afectat structurile sociale ale României. După cifrele oficiale, 89.000 „chiaburi“ au ajuns în temnițele comuniste, „ceea ce înseamnă că a fost desființată o structură, cea mai evoluată și mai performantă a spațiului rural românesc“. A fost menționată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 308 din 1953, care nu a fost dată publicității și care ar trebui consultată „pentru a descifra multe din tainele acestui fenomen deosebit de grav pentru zona rurală românească“. Și o sugestie – introducerea în programa școlară a unei discipline care să prezinte acești ani așa cum au fost „pentru copii și nepoții noștri care nu au trăit, din fericire pentru ei asemenea momente“, dar care trebuie cunoscute. Pentru Petru Filip, vicepreședinte al Senatului României, apariția acestui prim volum al Enciclopediei, la trecerea a douăzeci de ani de la revoluția din 1989, este binevenită pentru că avem posibilitatea unei judecăți nepartizane.
E. S. Ioan Robu, arhiepiscop, mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice din București, membru de onoare al Academiei Române, a mărturisit că deși la început l-au interesat articolele despre cultele religioase din România le-a citit aproape pe toate – Academia Română, Armată, Casa Regală, Canalul Dunăre – Marea Neagră, colectivizare ș.a. „Multe titluri de articole parcă sunt trepte spre ceea ce am pute numi misterul răului, „misterium iniquitatis“: amenințare, anchetator, demascare, demolare, degradare, deportare, denunț, deviere, dezinformare, dictatură, exterminare, execuție, expulzare și câte altele… Odată cu comunismul, România a intrat în noaptea răului. Nimeni nu a fost cruțat de suflul răutății…Toate instituțiile statului au fost în grea cumpănă, au fost persecutate, doborâte, cum spune Sf. Pavel…În cele din urmă însă lanțul s-a rupt…. Din drumul revenirii totale însă face parte și cunoașterea cât mai completă a trecutului nostru… iar Enciclopedia ne ajută mult în această privință, pe noi cei de astăzi dar și generațiile care vor veni.“. Valoarea acestei lucrări este dată și de „precizia și sinteza articolelor, numărul mare de informații esențiale, bibliografia bogată și „interdependența rodnică a temelor“. Fiecare articol își îmbogățește și nuanțează conținutul prin trimiterile la altele, ca într-o rețea, oferind o imagine cât mai complectă a fenomenelor istorice, sociale și politice prezentate. Afirmația a fost exemplificată, mai întâi, cu articolul privind Biserica Ortodoxă Română. Dintre măsurile împotriva Bisericii Catolice cea mai gravă a fost „izolarea“ prin ruperea legăturilor cu Sfântul Scaun și cu alte biserici surori din Europa. Practic, regimul la care a fost supusă a fost asemănat cu cel din primele secole ale creștinismului. A urmat tentativa de dezbinare, ce din fericire avea să eșueze, dar a fost urmată de „teroarea și vânătoarea“ preoților și mulți dintre ei nu au mai apucat să iasă din închisori, cum a fost Monseniorul Vladimir Ghika sau preotul Heider.
Biserica Ortodoxă Română a fost supusă unui același regim, deoarece, conform Constituției, statului și clericii nu se bucurau de încrederea autorităților care considerau că Biserica „adăpostea «elemente reacționare» și că se ocupa cu «propagarea misticismului obscurantist» în rândurile poporului“ Pe parcursul a 11 pagini este esențializat tot procesul de represiune împotriva Bisericii Ortodoxe. Pr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal a subliniat că și în aceste condiții creștinătatea noastră a stat nedezmințit sub semnul continuității și acest semn este „dimensiunea funda-mentală a istoriei a celor aproape 50 de ani“.
Între izolare și represiune
În fapt, mai toate instituțiile statului au fost între „izolare și represiune“, cu o aparență de legalitate a represiunii care avea „caracter politic“. Academia Română a fost printre primele instituții care au suportat rigorile acestui regim și se menționează că, în 1948, s-a recurs la o epurare politică al cărei bilanț este dramatic: au fost excluși 32 de membri titulari, adică 62% din numărul total, între ei Lucian Blaga,Th. Capidan, Ion Petrovici, Sextil Pușcariu, Constantin Rădulescu-Motru, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Colan, Ioan Lupaș, Simion Mehedinți, Dimitrie Gusti, Mihai Ciucă, Horia Hulubei, Nicolae Vasilescu-Karpen. Unii dintre cei excluși au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare cum au fost, de pildă, Gheorghe I. Brătianu, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș, Victor Slăvescu, Dimitrie Caracostea, Silviu Dragomir. Același regim l-au suportat și unii membri de onoare: Emil Hațieganu, episcopul Iuliu Hosu, Iuliu Maniu, Ion Lapedatu, Gh. Tatărescu. A fost forma cea mai severă de subordonare a acestei prestigioase instituții de știință și cultură față de conducerea politică a statului. Mai multe se pot afla și din trimiterile la titlurile: arestare, control, detenție, epurare, materialism dialectic, naționalizare.
Vorbind despre meritele acestui prim volum, ca și a întregii activități a Institutului, acad. Răzvan Theodorescu a subliniat că, la un moment dat „toată țara a fost transformată într-o închisoare“. Am reținut recomandarea ca la litera „N“ să existe un capitol cu titlul „nostalgii totalitare la români“, pentru că, după experiența democratică a acestor ani, se pare că există o „nostalgie“ după regimurile autoritariste.
Dr. Octavian Roske, secretarul științific al Institutului și coordonatorul proiectului a vorbit pe larg despre acest proiect, anunțând anii viitori vor fi publicate volumele „Instituții“, coordonat de Dan Cătunaș și „Forme de rezistență“, coordonat de Radu Ciuceanu. Dintre dificultățile metodologice a fost amintit echilibrul între documentul de arhivă și istoria orală, ce dă lucrării, dimpreună cu rigoarea științifică, fiorul de trăire a victimelor represiunii. Să mai adăugăm că lucrarea este bogat ilustrat, cu multe fotografii inedite.
Primul volum al Enciclopediei regimului comunist este, cum s-a apreciat, o reușită meritorie și atunci când seria va fi încheiată vom avea o lucrare deosebit de necesară și utilă pentru cunoașterea și înțelegerea unui timp în care îngăduința de a spera a fost răscumpărată cu multă suferință.
Colaborare cu Academia Română