Acasă Cultură Moda Marlene Dietrich

Moda Marlene Dietrich

DISTRIBUIȚI


Star, sex-simbol al cinematografului hollywoodian, adulata de fani, trezind in egala masura admiratie si pasiune, Marlene Dietrich a ramas in memoria publicului nu numai pentru rolurile sale, dar si pentru stiinta de a-si construi un stil vestimentar, de a crea o eleganta -a ei-, dincolo de mode, de fanteziile stilistilor, chiar daca tinutele sale erau semnate de Elsa Schiaparelli, Paul Lelong, Maguy Rouff, Chanel, Dior sau Balenciaga.

Identificandu-se cu rolurile sale, acoperind o larga gama de imagini comportamentale si vestimentare, de la aceea baietoasa la androgin si femeie fatala, Marlene Dietrich avea idei foarte clare asupra propriei garderobe, isi inventa modele, machiaje, isi supraveghea cu pasiune si stiinta ceea ce am numi astazi -look-.

Muzeul Galliera din Paris ofera iubitorilor de moda si cinematograf o expozitie uimitoare, consacrata garderobei Marlenei Dietrich. Piesele prezentate sunt imprumutate de la Filmmuseum din Berlin, care poseda o impresionanta colectie, cumparata in 1993 (anul urmator disparitiei actritei), cuprinzand aproximativ 3.000 de haine, 1.000 de obiecte personale, peste 16.000 de fotografii, documente, afise, mobile… Sunt expuse la Paris aproximativ 250 de piese – rochii lungi, taioare, vestitele smokinguri, rochii de interior confectionate intre 1930 si 1970. Cea mai mare parte a lor este prezentata public pentru prima oara.

Organizata in mai multe sectiuni si dupa doua perioade cronologice distincte – inainte si dupa razboi – expozitia ofera exemplare specifice fiecareia dintre atitudinile afisate de Dietrich. Taiorul de tweed peste un pulover pe gat era una dintre tinutele de lucru. Smokingul bleumarin sau negru, format din trei piese si purtat cu cravata, inseamna Marlene la masculin, in timp ce pantalonul de satin Schiaparelli sugereaza androginul, iar vestitul mantou -Lebada- purtat in 1957 la Las Vegas pentru un concert este marca femeii fatale, a divei. Expozitia pariziana va dura pana catre mijlocul lunii octombrie, ca un omagiu adus actritei, idolului Marlene Dietrich, al carei nume a fost, de altfel, dat unei piete din capitala Frantei in luna iunie a acestui an. O placa comemorativa a fost dezvelita aici de catre primarul Parisului, in prezenta nepotului Marlenei Dietrich, Peter Riva. Un omagiu adus celei a carei corespondenta amoroasa cu Erich-Maria Remarque, regizorul Von Sterneberg, care o modelase in mare masura in timpul turnarii peliculei Ingerul albastru, sau cu Hemingway continua sa inflacareze nu numai mintile adolescentine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.