Acasă Cultură Politica, cultura, polemici…

Politica, cultura, polemici…

DISTRIBUIȚI


Revenim, asa cum am promis, la problemele discutate de Forumul Cultural National de joia trecuta. Intre timp, ecourile lui s-au auzit in lumea intelectuala si nu numai. Cum era si de asteptat, ele au fost cand entuziaste, cand furibunde, de cele mai mutle ori in functie de, si ne pare rau ca trebuie sa constatam, pozitia sau simpatiile politice ale vorbitorilor. Contradictia dintre ideile avansate de presedintele Ion Iliescu si de primul ministru Adrian Nastase, pe care o semnalam in articolul precedent, era ea insasi generata de viziuni politice asupra culturii, despartite nu atat de imaginea pe care fiecare o are asupra locului culturii in societatea romaneasca, cat de apartenenta la generatii diferite. Vectorii nationalism – globalizare pe care s-au deplasat cele doua discursuri si in functie de care s-au situat si alti vorbitori sunt numai cele doua fete ale unei aceleiasi monede. Si, din nefericire, aceasta moneda are in primul rand determinare politica si abia in al doilea implicare culturala. Nu se poate spune ca ideea organizarii acestui forum nu a fost buna. El urma sa permita, si intr-o oarecare masura a si permis, o trecere in revista a situatiei institutiilor si oamenilor de cultura la 12 ani dupa disparitia dictaturii si descoperirea celor mai eficiente mijloace de a reintroduce actul cultural ca entitate definitorie in viata cotidiana.

In ceea ce priveste institutiile culturale, nu era nevoie de o intalnire nationala pentru a sublinia precaritatea conditiei lor, mai ales atunci cand este vorba de cele aflate sub tutela statului. Chiar daca in ultimul timp au fost derulate o seama de proiecte de restaurare, cele mai importante si cu sanse de finalizare fiind acelea realizate in parteneriat cu UNESCO sau cu firme straine sau finantate de Biserica (Probota, Sibiu), ele nu rezolva nici pe departe deteriorarea continua a unor monumente istorice sau artistice pentru care nu exista nici fonduri, nici macar proiecte. Sa luam un singur exemplu, al unui monument aflat la indemana oricarui factor de decizie culturala sau edilitara bucuresteana: Fantana Miorita. Acelasi lucru se poate spune despre majoritatea muzeelor din tara, atunci cand ele nu dispun de sustinatori din zona particulara. Muzeul National de Arta sau cel din Dumbrava Sibiului, privilegiate de altfel, au nevoie de grupuri de sustinatori privati care ajuta la rezolvarea partiala a nevoilor lor. Prietenii Muzeului vor finaliza campania promotionala a muzeului bucurestean, iar energia managerului de la Sibiu pare a nu mai fi suficienta, dupa propria declaratie de la Forum, pentru anvergura acestei institutii de statut european. Se adauga listei situatia patrimoniului literar, care a suscitat nemultumirea clar exprimata a presedintelui Academiei, Eugen Simion. In aceste conditii, fara a ignora o seama de interventii financiare ale Ministerului Culturii si Cultelor in subvetionarea aparitiilor editoriale, de exemplu, sau numarul mare de premii nationale pe care le-a acordat si care raman, de fapt, o expresie a dorintei de pastrare a autoritatii in judecarea axiologica, si nu numai, a actului cultural, afirmatia ministrului Razvan Theodorescu, conform careia bugetul ministerului pe care il conduce este decenta ramane stupefianta. Acceptarea conditionarii lui de situatia economica este inevitabila, dar gratitudinea fata de pozitionarea lui in ordinea de prioritati a statului ni se pare cel putin exagerata.

Situatia creatiei contemporane, chiar daca se plaseaza peste tot in lume in sistemul economiei de piata, nu ramane insa nicaieri in zona intamplatorului din punct de vedere al sustinerii de catre stat. Ne referim la o sustinere a creatorului prin sistemul legislativ si printr-un statut social care-i permite conditii decente de viata si de creatie. In Romania, nici legile, nici interventia statului in activitatea institutiilor de difuzare a artei nu vin in sprijinul artistului. De aici, scaderea tirajelor editoriale, lipsa de ateliere, greutatile cu care se confrunta teatrele si cinematografia supuse unei birocratii rigide. O piata de arta – si ne referim la toate artele – se construieste prin strategii specifice la care statul participa fara a-si impune insa punctul de vedere. Lipsa ei in tara face dificil si exportul de arta, relevanta oricarui creator si a oricarei creatii stabilindu-se in primul rand in mediul aparitiei lor. Este drept, Brancusi are cota pentru ca lucrarile lui, create la Paris, se afla in muzee si colectii din strainatate. Este o dovada ca atmosfera din tara n-a fost niciodata capabila sa impuna artisti, chiar geniali, dar este contraproductiv sa ne multumim cu constatarea unei stari de lucruri. Infiintarea Institutului Cultural Roman, propusa la acest forum, este susceptibila de ameliorarea situatiei. Din nefericire, obiectivele pe care el ar trebui sa si le propuna sunt extrem de ample, iar o institutie care sa fie in acelasi timp Fundatiile Regale, Institulul Francez si British Council este greu de conceput si inca mai greu de sustinut atat din punctul de vedere al fortelor intelectuale implicate, cat si din acela financiar. Optimismul domului Augustin Buzura ni s-a parut, in consecinta, oarecum de circumstanta.

Se pare insa ca, in ultimele luni, au aparut o seama de proiecte cu sanse de finalizare cu ajutorul autoritatilor statului. Ele s-au desprins din unele interventii, mai ales ale unor uniuni de creatie, cum ar fi cea a artistilor plastici sau a scriitorilor. Presedintii celor doua asociatii profesioniste, care par a avea viziuni pragmatice, se intalnesc in programele lor de viitor cu intentiile factorilor de decizie politica. Proiectul crearii unui oras al artistilor si constituirea unui sistem institutionalizat de comert cultural, ca si -continuarea unei politici sustinute de reducere a fiscalitatii in cazul artistilor plastici, in contextul asistentei sociale si a sporirii preocuparilor pentru imbunatatirea vietii artistilor aflati in dificultate, a artistilor in varsta, precum si a tinerilor; reducerea graduala a impozitului pe venitul global si pe TVA; facilitati fiscale in comercializarea operelor de arta- sunt obiective ale Uniunii Artistilor Plastici ce au primit, cel putin in principiu, afirma Zamfir Dumitrescu, suportul guvernului reprezentat prin primul ministru. Scriitorul Eugen Uricaru, presedintele Uniunii Scriitorilor, ne-a declarat, la randul sau: -Este evidenta necesitatea crearii unei societati mixte, public-privat, pentru sistemul national de difuzare a cartii. Tirajele au scazut catastrofic. Disparitia dorintei de lectura este o imagine falsa. Cititorul nu poate ajunge la carte. Viitorul Institut Cultural Roman va trebui sa aiba o <divizie de traduceri> pentru a facilita publicarea in strainatate a literaturii romane, si nu numai a celei beletristice. Sprijinirea traducatorilor nativi, a unui program coerent de traduceri, fondarea sau participarea la o editura importanta din strainatate si deschiderea unor librarii romanesti in alte tari sunt extrem de importante. Uniunea Scriitorilor se angajeaza in programul de revitalizare a Editurii Minerva, prin sprijinirea colectiei <Biblioteca pentru toti>, in baza unui acord cu Ministerul Culturii si Cultelor si, in acord cu Academia Romana si sub girul acesteia, si a colectiei <Editii critice>, daca se va putea. Institutul Cultural Roman trebuie sa valorifice intreaga experienta a Fundatiei Culturale Romane, inclusiv continuarea programului acesteia, pentru a nu se crea inca o ruptura. El trebuie insa sa aiba ca prioritate dialogul cu alte culturi. Nu mai putem astepta sa fim descoperiti. Trebuie sa oferim, sa intram in circuit, sa intram pe piata internationala-.

Ultima fraza a acestei declaratii sintetizeaza aspiratiile tuturor creatorilor contemporani si ale tuturor oamenilor de cultura, dornici sa constate iesirea din situatia unei culturi mici, aproape necunoscute in lume. Forumul National Cultural, indiferent de pozitia vorbitorilor, a inregistrat, la acest capitol, o aprobare unanima. Rezervele, din nefericire nu neintemeiate, au venit din impresia de ingerinta a statului si a politicului in domeniul culturii. Resorturile autoritarismului nu au disparut in societatea romaneasca, iar nevoia oamenilor de cultura de a primi un sprijin financiar le poate, partial, incuraja. Intreaga desfasurare a Forumului a parut sa se plaseze sub o aura autoritarista, poate mai mult resimtita decat intentionata, starnind – si din acest motiv – reactii viguroase, ca aceea a scriitorului Octavian Paler sau a presedintelui Academiei Romane. Exista inca riscul in Romania de a uita ca politicul poate profita din sprijinirea unei culturi autentice, in timp ce cultura nu are decat de pierdut dintr-o atitudine obedienta, ca sunt de dorit politici culturale si nu culturi politizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.