Acasă Cultură TURCU si PISTOLUL (cu capse)

TURCU si PISTOLUL (cu capse)

DISTRIBUIȚI

Nu stiu altii cum sunt, dar mie defilarea, in pas voios, pe toate ecranele, a d-lui Liviu Turcu mi-a stirnit urmatorul set de intrebari:

Unu. O chestie de logica. Dl Liviu Turcu a lucrat vreo citeva zeci de ani in cadrul unei institutii de informatii a statului roman si a ajuns la gradul de maior, dar cu o functie mult mai mare. Asadar, a activat cu rivna si munca i-a fost rasplatita. Foarte frumos. Partea ciudata in mentalitatea d-lui Liviu Turcu, revarsata generos oricui l-a intrebat, e ca aceia care doar ar fi colaborat cu institutia care i-a dat bani, grad si functie babana sunt niste insi blamabili, demni de demascare si oprobriu public. Cum vine asta? De ce dl maior Turcu e bun, e curat, e uscat, iar persoanele care ar fi fost racolate de d-lui sau de subalterni/colegi ai d-lui nu sunt bune, sunt o piedica in drumul Romaniei spre un viitor luminos?

Doi. Motivul o fi ca, la un moment dat, un moment foarte tirzior, prin 1989, dl Turcu a socotit ca, decit sa spioneze pentru statul roman, e mai bine sa spioneze pentru alt stat. Probabil ca d-sa vede in aceasta rocada o actiune nobila si inaltatoare. Cei care au continuat sa-si vada de treaba, servind interesele statului roman si ale natiei romane, indiferent de regimul aflat la cirma, trebuie socotiti niste nemernici, niste bicisnici, niste prapaditi.

Trei. E remarcabila nelinistea delatoare care l-a napadit netam-nesamic pe dl Liviu Turcu in preajma aniversarii Marii Revolutii Socialiste din Octombrie. Au observat si altii, nu pot sa nu observ si eu ca, de pilda, atunci cind dl Radu Vasile lasa deoparte pana poeziei si pixul romanului, cind isi reducea numarul ghiulurilor si mai incheia un nasture la camasa -Pardaillan- pentru a ajunge prim-ministru al Romaniei sau cand, in aceasta calitate, comitea sperjurul de la Cozia – dl Liviu Turcu nu-si amintea ca marele suetist ar fi in vreun fond al UM nustiucit, dormea linistit, nu-l rodea grija de tarisoara. Cind dl Adrian Nastase inca nu incepuse cumplita batalie de la Termopane si nu era la doi pasi de exmatricularea din partid, cu tatucul tuns, ci doar colinda lumea ca ministru de externe sau, apoi, Romania, ca sef al cabinetului, dl Liviu Turcu n-avea nicio problema, Adi era baiat bun, tacere si onor.

Patru. Se ridica aici si doua probleme de principiu. Vorba poetului: ce e rau si ce e bine / te intreaba si socoate. Admitind ca ceva din ce spune dl Liviu Turcu ar fi adevarat, e rau ca cineva desfasura oarece activitati informative in favoarea Romaniei? Spionii altora sunt gigea, ai nostri sunt lepre? Viseaza dl Turcu o lume paradiziaca, transparenta ca un camizol? si, pina sa se mute in alta ograda, d-sa ce facea: ascutea creioane, spala geamurile, numara felinarele din Viena? Cum nu cred ca-i asa, vin cu a doua problema de principiu: e bine ca dl Liviu Turcu deconspira public (si nu doar celor indrituiti sa stie) nume ale unor persoane care, eventual, ar fi fost implicate in activitati externe secrete, de informatii, in beneficiul tarii lor? Mie mi se pare aberant si dubios.

Cinci. Lasindu-l deoparte pe guralivul d. Liviu Turcu, care se ofera rasfoirii (cu tiriita) ca o arhiva vie dar sfrijita, si care, semn alarmant, s-a auto-institutionalizat, vorbeste despre sine la persoana a III-a (-… daca Liviu Turcu spune…-), imi reafirm gandul axiomatic ca toata scotoceala asta (-dosariada-) e aleatorie, incorecta, nerelevanta, ineficace, nu aduce nimic bun si nu -purifica- nimic si ca nu putem vorbi de culpe generice (colaborarea cu o institutie legala si destul de… intimidanta), ci numai de culpe individuale, cu fapte concrete si probate, cu victime/prejudicii cunoscute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.