Duminica seara, Festivalul International al Filmului de la Locarno si-a anuntat palmaresul. Leopardul de Aur a fost decernat filmului german Das Verlangen (Dorinta) al regizorului Iain Dilthey, aflat la al doilea lungmetraj al carierei sale. Primul a fost prezentat anul trecut tot la Locarno. Este o drama psihologica, centrata pe universul inchis al sotiei unui personaj important al unui oras, a carei singuratate este intrerupta de intalnirea cu un garajist. Filmul reprezinta a doua parte a unei trilogii despre dorinta, inceputa cu un scurt metraj, Sommer auf Horlachen (Vara la Horlachen). -Toate personajele trilogiei evolueaza intr-un microcosmos pe care si-l construiesc si in care reusesc sa traiasca pentru ca reusesc sa-l controleze-, isi caracterizeaza Iain Dilthey productiile. Anuntarea premiului, conferit cu sase voturi contra unul, a fost primita cu fluieraturi de catre o parte a profesionistilor si jurnalistilor care au declarat apoi ca a fost -o decizie gresita-. Premiul Special al Juriului a revenit peliculei iranianului Rassul Sadr-Ameli, Man, Taraneh, Panzdah, Sal Daran (Sunt Taraneh, 15 ani), o poveste sensibila despre viata unei adolescente, interpretate de actrita Taraneh Allidousti care a primit si Leopardul pentru cea mai buna interpretare feminina, cel pentru interpretare masculina fiind atribuit actorului grec Giorgos Karayannis pentru rolul din filmul Diskoli Apocheretisimi: O Babas Mou (Ramas bun dificil: O Tata) regizat de Penny Panayotopoulou. Au mai fost acordate doua premii Leopardul de Argint peliculei Szep Napok (Zile placute) a regizorului ungur Kornel Munduczo si filmului argentinian Tan De Repente (Dintr-o data) de Diego Lerman, care a mai obtinut si o Mentiune speciala pentru intreaga echipa de actori.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















