Acasă Dezvăluiri Dosar penal la firma-fantomă deținută de Auchan; sunt vizați și reprezentanții multinaționalei

Dosar penal la firma-fantomă deținută de Auchan; sunt vizați și reprezentanții multinaționalei

DISTRIBUIȚI

În articolul „ Directorul General AUCHAN a fost administratorul firmei fantomă prin intermediul căreia multinaționala a fraudat statul român” v-am arătat că în conformitate cu evidențele ONRC în timp ce era director general al Auchan Romania, Patrick Tony Espasa figura la ONRC și ca administrator al K&S ELECTRIC POWER POINT SA, firma fantomă a multinaționalei. În anul 2010, Auchan a devenit proprietara a 50% din firma fantomă care avusese cifră de afaceri 0 până la acel moment și niciun angajat și totodată a semnat un contract cu firma fantomă care să-i construiască mall-ul Electroputere Park Craiova. Auchan și-a introdus în contabilitate facturi de la firma fantomă în valoare de 17.000.000 euro fără a avea situații de lucrări atașate așa cum prevede legea, care să conțină denumirea operaţiilor executate, suprafeţele acestora, denumirea materialelor folosite, cantităţile şi preţurile acestora, precum şi numărul orelor de lucru efectuate şi tariful acestora. Constructorul fictiv K&S ELECTRIC POWER POINT SA, care a fost administrat și de către Tony Patrick Espasa, care în același timp era și Director General în cadrul AUCHAN ROMANIA SA, nu avea nicio intrare de lucrări de construcții la momentul facturării acestor pretins executate lucrări și niciun angajat, aspect cunoscut în mod evident atât de către acesta cât și de către reprezentanții AUCHAN ROMANIA SA care controlau și administrau firma fantomă.
Cum mall-ul există fizic, este evident că altcineva decât firma fantomă l-a construit.
Toată această poveste este cercetată într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București având numărul 644/P/2015, dosar la care s-a conexat și disjungerea 890/P/2015 a Direcției Naționale Anticorupție fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, constituire de grup infracțional organizat, înșelăciune față de constructorul real, cel care efectiv a înălțat mall-ul, fals intelectual, uz de fals și inducere în eroare a organelor judiciare, fiind vizați toți reprezentanții legali ai Auchan România SA, ai KS Electric Power Point SA și ai Unicredit Bank AG din Austria.

Tony Espasa a fost mutat din România iar Auchan încearcă acum să se apere susținând că „K&S Electric Power Point SA nu a fost nicio clipă o societate de construcții, ci a fost societatea creată de Grupul Belrom pentru deținerea și dezvoltarea activelor aflate în proprietatea sa exclusivă și pentru dezvoltarea activelor proprietatea Auchan România SA. Dedicarea unei societăți, în mod exclusiv, unui singur proiect investițional reprezintă o practică obișnuită pe piața imobiliară(…) Grupul Belrom construise anterior toate centrele Comerciale proprii, contractând în mod direct serviciile unor antreprenori generali specializați. Întreaga răspundere pentru construirea la cheie a Electroputere Parc Craiova a aparținut în mod exclusiv Grupului Belrom”.
Dar apărarea lor nu are cum să țină în fața procurorilor pentru că de la început K&S a fost definit ca și constructor în relația cu Auchan, contractul fiind unul de construire și nu există din punct de vedere juridic un „Grup Belrom” nici în România, nici în Belgia. Nu există nici în România, nici în Belgia vreo societate comercială cu numele „Belrom” și „grup” alăturate în vreo formă (surse ONRC și Centrale des bilans – Consultation en ligne des comptes annuels- Banque Nationale de Belgique).

Așadar răspunderea nu poate aparține unei inexistente persoane juridice, respectiv „grupului Belrom”, ci aparține lui Auchan și KS Electric Power care au  întreprins demersuri la Primăria Craiovei în vederea obținerii unei Autorizații de construire UNICE pe imobilele pe care aceștia le dețineau în proprietate distinctă, cu numere cadastrale diferite, fără să le alipească așa cum prevede legislația în materie. „Grupul Belrom” nu apare semnat pe nicăieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.