Home Dezvăluiri Focar de coronavirus la Tribunalul Bacău. Deciziile DSP pun în pericol personalul...

Focar de coronavirus la Tribunalul Bacău. Deciziile DSP pun în pericol personalul instanței și sutele de justițiabili

DISTRIBUIŢI

Deciziile contradictorii și greșite ale DSP Bacău în urma anchetelor epidemiologice desfășurate la Tribunalul Bacău, Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, după ce o grefieră s-a îmbolnăvit de COVID-19, generează noi cazuri de infectare. Astfel, după ce într-unul din două birouri ale Tribunalului Bacău care comunică între ele și unde lucrează șase grefieri, a apărut un caz de infectare cu coronavirus la o grefieră, DSP a decis că nici cele două colege de birou ale acesteia și nici celelalte trei persoane din al doilea birou nu trebuie să se izoleze la domiciliu deoarece nu sunt contacți direcți ai persoanei infectate. Așadar toate cele cinci grefiere au venit la serviciu și chiar au intrat în sălile de judecată.
După o săptămână, una din colegele de birou ale grefierei infectate și încă două persoane din celălat birou prezintă teste pozitive. În mod surprinzător, în urma anchetei epidemiologice, DSP Bacău ia din nou o decizie controversată ca doar una din cele două persoane ÎNCĂ rămase cu test negativ să fie izolată la domiciliu, cea de-a șasea persoană, venind în continuare la serviciu.

Situația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt al Tribunalului Bacău, judecătoarea Ionescu Camelia: „Referitor la cazurile pozitive de coronavirus înregistrate în colectivul de grefieri al Tribunalului Bacău, putem confirma pozitivarea unui nou test. În acest moment sunt patru cazuri de infectare în rândul unor colegi care îşi desfăşoară activitatea în două birouri învecinate din cadrul Secţiei a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Trei dintre colege sunt în acest moment internate, starea tuturor fiind stabilă. Dintre celelalte două colege de birou, doar într-unul din cazuri DSP Bacău a dispus izolarea la domiciliu, nu şi în celălalt. Din acest motiv, a fost transmisă DSP Bacău o sesizare prin care se cer lămuriri privind desfăşurarea anchetei epidemiologice şi privind măsurile care se impun în continuare. Preocuparea noastră centrală în acest moment este de a asigura sănătatea tuturor colegilor care activează în cadrul Secţiei a II-a a Tribunalului Bacău şi de a reduce riscurile de infectare pentru justiţiabili şi toate persoanele care vizitează sediul tribunalului. Dincolo de măsurile şi procedurile în vigoare de la începutul pandemiei la nivel de instanţă şi de eforturile depuse voluntare de către personal, apreciem că este nevoie de măsuri rapide, eficiente şi transparente din partea DSP Bacău pentru a ne putea proteja cu toţii.„, consideră judecătoarea Ionescu.
Am încercat să obținem explicații de la Ministerului Sănătății și de la DSP Bacău dar programul de lucru se încheie la 16.30. Vom reveni cu punctele de vedere când le vom obține.

Vă prezentăm în continuare sesizarea transmisă de Tribunalul Bacău către DSP Bacău, cu anonimizarea numelor grefierelor testate.

Către DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ BACĂU
Str. Vasile Alecsandri nr. 45, Bacău, jud. Bacău
Fax: 524875
email: dspjbacau@aspjbacau.ro
Sesizare privind modalitatea de efectuare a anchetei epidemiologice la Tribunalul Bacău – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
În atenţia doamnei director executiv Arim Carmen Mihaela
Stimată doamnă director executiv, subsemnatele, Ionescu Camelia, vice-preşedinte al Tribunalului Bacău şi Costea Angelica, preşedinte al Secţiei a II-A Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Bacău, secţie care îşi desfăşoară activitatea la sediul din Bacău, str. Ştefan cel Mare, nr. 4, jud. Bacău, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
În data de 17 septembrie 2020 doamna grefier AAA AAAA, angajat al Tribunalului Bacău, a fost testată pentru a se verifica dacă prezintă virusul Sars-CoV-2, rezultatul testului efectuat fiind pozitiv. Dna grefier îşi desfăşura activitatea într-un birou împreună cu alte două colege, doamnele grefier BBB BBBB şi CCC CCCC. Prin biroul ocupat de aceste trei doamne grefier se trece pentru a se ajunge în biroul ocupat de doamnele grefier DDD DDDD, EEE EEEE şi FFF FFFF, cele două birouri comunicând printr-o uşă care de regulă stă deschisă.
Urmare a anchetei epidemiologice efectuate, colegele de birou al doamnei grefier AAA AAAA nu au fost izolate la domiciliu, considerându-se că nu sunt contact direct al doamnei antemenţionate. Drept consecinţă, doamnele grefier BBB BBBB şi CCC CCCC s-au prezentat la birou în sediul Secţiei a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal în săptămâna următoare, intrând inclusiv în şedinţe de judecată.
Menţionăm că la fiecare etaj al sediului secundar din Bacău, str. Ştefan cel Mare, nr. 4, jud. Bacău, se află un singur grup sanitar pentru femei, ceea ce înseamnă că aproximativ 30 persoane folosesc acelaşi grup sanitar de la etajul 1, inclusiv doamnele grefier ale căror teste au fost pozitive.
Şedinţele de judecată presupun participarea unui mare număr de persoane (de regulă 10 – 15 în acelaşi timp, având în vedere regulile de prevenţie) în sălile de judecată, precum şi şederea judecătorilor şi a grefierului la acelaşi birou de lucru o perioadă lungă de timp (de regulă 2-3 ore, uneori mai mult).
În data de 24.09.2020 a fost recoltat test toamnei grefier CCC CCCC, rezultatul testului fiind pozitiv pentru virusul Sars-CoV-2, doamna grefier CCC fiind colegă de birou cu doamna grefier AAA AAAA.
În data de 25.09.2020 a fost recoltat test doamnei DDD DDDD, rezultatul testului efectuat fiind pozitiv pentru virusul SARS – CoV-2, doamna grefier DDD DDDD având biroul învecinat cu biroul ocupat de primele trei doamne grefier (aşa cum s-a arătat mai sus, prin biroul primelor
trei doamne grefier se trece pentru a se ajunge într-un alt birou, ocupat de alte trei colege grefier, printre care şi doamna DDD DDDD, cele două birou comunicând printr-o uşă care de regulă stă deschisă).
Urmare a anchetei epidemiologice efectuate după testarea pozitivă a doamnei CCC CCCC (colega de birou a doamnei grefier AAA AAAA) doamna BBB BBBB, a treia colegă de birou, a primit decizie de izolare la domiciliu, neavând simptome. Menţionez că la prima anchetă efectuată (urmare a pozitivării testului doamnei AAA) doamna BBB nu a fost izolată la domiciliu.
Urmare a anchetei epidemiologice efectuate după testarea pozitivă a doamnei grefier DDD DDDD, s-a decis testarea doamnei FFF FFFF, una dintre colegele dumneaei de birou care prezenta simptome specifice, şi s-a purtat o convorbire telefonică cu a treia colegă de birou, doamna grefier
EEE EEEE, declarată de asemenea contact de către doamna DDD. Cu toate acestea, urmare a discuţiei telefonice purtate cu doamna grefier EEE EEEE, decizia DSP a fost că nu necesită izolare la domiciliu şi nu va fi testată, neavând simptome, drept pentru care doamna EEE s-a prezentat la
birou din 29.09.2020, spre stupoarea tuturor colegilor grefieri şi judecători.
În data de 29.09.2020 a fost confirmată pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2 şi doamna grefier FFF FFFF, a treia colegă de birou a doamnei grefier EEE EEEE (neizolată la domiciliu şi care se prezintă la serviciu) şi a doamnei grefier DDD DDDD (cu test pozitiv anterior la care s-a făcut referire mai sus).
Concret, din 6 grefieri în două birouri care comunică între ele, 4 au fost testaţi pozitiv, unul a primit decizie de izolare la domiciliu, iar celălalt se poate prezenta la birou.
Considerăm stupefiantă modalitatea în care s-a decis diametral opus ca în două birouri ocupate de câte trei colege fiecare, din care două cu test pozitiv (doamnele AAA şi CCC în primul birou, respectiv doamnele DDD şi FFF în al doilea birou fiind testate pozitiv), doamna grefier BBB BBBB să primească decizie de izolare la domiciliu (colegă fiind cu doamnele AAA şi CCCC în primul birou, ambele testate pozitiv), iar doamna grefier EEE EEEE să primească decizie că se poate prezenta liniştită la birou (colegă fiind cu doamnele DDD şi FFF în al doilea birou, ambele testate pozitiv).
Or, fără a avea pretenţii de a cunoaşte domeniul sau modalitatea de efectuare a anchetelor epidemiologice, apreciem că este imposibil de justificat această modalitate de lucru, al cărei rezultat pune în pericol un număr foarte mare de persoane care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi sediu, precum şi un mai mare număr de persoane care sunt nevoite să se prezinte în sediul instanţei pentru soluţionarea cauzelor şi studierea dosarelor. Indiferent de unde porneşte problema, de la declaraţiile pacienţilor pozitivi sau de la modul de efectuare al anchetelor epidemiologice, se impune să se efectueze verificări şi să fie găsite modalităţi de rezolvare cu responsabilitate a eventualelor nereguli, astfel încât scopul măsurilor de prevenire a răspândirii şi de combatere a răspândirii bolii să fie atins.
Numărul de angajaţi al secţiei a II-a a Tribunalului Bacău este de 15 judecători, 17 grefieri de şedinţă, 5 grefieri arhivari, 2 aprozi, 1 îngrijitor (total 40 angajaţi) iar numărul justiţiabililor care se prezintă la sediul secundar zilnic, sau care participă în şedinţe de judecată la care participă judecători şi grefieri, fiind extrem de mare.
Este fără îndoială că la nivelul secţiei există un focar Covid – 19, după 4 teste confirmate pozitiv, însă considerăm că modul de efectuare al anchetelor epidemiologice ridică serioase şi justificate semne de întrebare, rezultatul acestora fiind de natură să pună în pericol sănătatea
tuturor angajaţilor şi a justiţiabililor care se prezintă la sediul secundar al tribunalului.
Vă solicităm să verificaţi situaţia semnalată şi să luaţi măsurile care se impun pentru remedierea acesteia şi în special pentru prevenirea repetării sale în viitor, deoarece numai prin asumarea responsabilităţii şi tratarea cu seriozitate a focarelor şi a anchetelor epidemiologice se
poate preveni răspândirea absolut necontrolată a virusului.
Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că prezenta sesizare este formulată cu credinţa că este de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să îşi asume consecinţele propriilor fapte şi să aducă la cunoştinţă orice nereguli de natură să pună în pericol grav sănătatea publică în general şi în special pe aceea a angajaţilor şi justiţiabililor care se prezintă la sediul instituţiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.