Acasă Dezvăluiri Noua modă de trucare a concursurilor în Apele Române: toți candidații sunt...

Noua modă de trucare a concursurilor în Apele Române: toți candidații sunt respinși și este numit interimar cine trebuie

DISTRIBUIȚI

Codul Muncii prevede la articolul 30 că încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz. Dacă însă nu câștigă concursul persoana dorită de partidul aflat la putere ce rămâne de făcut că vremea când se dădeau foile de concurs gata completate pare că a trecut. La Apele Române s-a găsit soluția, brevetată cu succes în vara acestui an la ABA Dobrogea-Litoral pentru George Papari. Comisia de concurs condusă de falsul profesor universitar Gheorghe-Constantin Rusu i-a respins dosarul lui Papari, urmărit penal de DNA pentru că i-a oferit un sector de plajă tatălui său, dar acesta nu a făcut contestație. Astfel, el nu participă la proba scrisă, nimeni nu trece testul și Papari este numit din nou interimar.
Acum un nou caz asemănător se profilează la ABA Mureș pentru funcția de director al SGA Hunedoara, post dedicat lui Burjan Gergely – Grigorie care susține cu cea mai mare seninătate penală că acesta este postul UDMR și trebuie să-i revină lui. Detalii AICI.
Concursul pentru funcția de director SGA a început în 26 iulie 2017 cu o erată la felul studiilor candidaților pentru ca și Burjan să poată candida. Apoi, în data de 9 august, Secretarul Comisiei de concurs, Barbu Eva, specialist RU anunță amânarea concursului. Proba scrisă urma să aibă loc în 11 septembrie. Ieri, sub semnătura unui alt secretar al comisiei de concurs, Domokos Maria se reia procedura dar se devansează proba scrisă care va avea loc pe 8 septembrie. În limba română, a amâna înseamnă încă „a trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial”. 
Noi deja știm că directorul ABA, Cristian Bratanovici e certat cu legea (vezi AICI) dar asta-i prea de tot.
Hotărârea de Guvern 286/2011 prevede la articolul 8 aliniat (1) că prin act administrativ al ordonatorului de credite al autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului se constituie comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, până cel târziu la data publicării anunţului de concurs. Secretarul comisiei de concurs este şi secretar al comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi este numit prin actul prevăzut la alin. (1).
Atunci să ne spună vicepreședintele PSD Mureș, adică Bratanovici, cum a reușit s-o numească pe Maria Domokos secretar de concurs prin actul administrativ emis înainte de data de 26 iulie dacă în 9 august figura Eva Barbu? L-am întreba în baza Legii 544/2001 dar la solicitările noastre anterioare nu ne-a răspuns.
Și uitasem să menționez că Bratanovici e numit tot interimar la ABA Mureș că e vice la PSD. Să nu creadă cineva că ar fi dat vreun concurs pe post.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.