DISTRIBUIȚI

Firma EVATECH Electronics din Ilfov a importat în luna martie 10 milioane de măști de protecție produse de Dongguan City XINYUAN NONOWEN Co.LTD din China conform certificatului „de conformitate” emis de ECM Italy sub numărul 0B200323M.DCX0077. Măștile au fost declarate la Vama Română ca măști de protecție model EN149. În acest sens, Evatech a prezentat la vamă „certificatul de conformitate” emis de firma ECM din Italia. Pe baza acestui certificat, administratora Evatech, Claudia Adina Andrei, 26 de ani, a semnat o declarație pe propria răspundere că măștile sunt echipamente de protecție conform standardelor europene și s-a obligat ca la introducerea pe piață a acestora să respecte HG 305/2017 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/425.
Evatech a început vânzarea măștilor reușind ca până pe 01 aprilie să distribuie către firme private și instituții publice dintre care amintim RA-APPS, Penitenciarul Jilava și Compania de Apă Olt, ca măști de protecție.
Surse bine informate ne-au declarat că, la beție (și omul cică e campion la băutură), Secretarul General Adjunct al Ministerului Sănătății, Codrin Lungu, 53 de ani, se laudă că firma EVATECH e a protejatei lui și că el o ajută să facă bani. Deh, in vino veritas.
Totul mergea strună până Inspecția Muncii transmite o alertă care ar fi trebuit să fie năucitoare pentru tănâra Claudia: „Atragem atenția operatorilor economici care introduc pe piață echipamente individuale de protecție respiratorie asupra faptului că există unele organisme sau laboratoare (spre ex. ECM Italy – Ente Certificazione Macchine, ICR Polska, Vic Testing and Certification etc.) care au emis documente voluntare intitulate ”certificat”, ”certificat de conformitate”, ”raport de testare” etc. și care nu reprezintă certificate de examinare UE de tip (modul B) potrivit Regulamentului (UE) 2016/425. Aceste organisme nu au în domeniul de notificare efectuarea de proceduri de evaluare pentru EIP (echipamente individuale de protecție), ca urmare aceste documente nu pot fi luate în considerare ca și mijloc de atestare a conformității.”
Ce face protejata lui Codrin care, în calitate de importatoare, avea obligația să se asigure că producătorul chinez a îndeplinit procedura corespunzătoare de evaluare a conformităţii? Credeți că anunță „autoritățile competente” așa cum o obliga HG 305/2017 pe care se angajase să o respecte? Nici pomeneală! Ea îl anunță pe Codrin și acesta le plasează la Sectorul 1 să le plătească oamenii primarului PSD Dan Tudorache din banii publici și să fie împărțite gratuit la populație. Cine să o mai verifice după ce le-a vândut s-au gândit ei?
O să vă întrebați desigur, așa cum ne-am întrebat și noi: Tătaru e PNL, iar Tudorache e PSD. Se reface USL-ul? Răspunsul l-am primit chiar de la sursele noastre din Ministerul Sănătății.
Codrin Lungu este bun prieten cu celebrul consilier din Vaslui al lui Nelu Tătaru, Lucian Timofticiuc. Prietenia datează de când Lungu lucra la Fabrica de bere Mărgineni iar Timofticiuc, ziarist local, organiza festivaluri pentru fabrică. De altfel, Timofticiuc l-a și adus în Minister prin detașare cu caracter temporar deși lui Victor Costache nu i-a plăcut când l-a văzut, aerisind prelung și spunând în minister că prea mirosea a băutură.
Tot în minister l-a prezentat Timofticiuc drept unchiul său și pe consilierul general al Capitalei din partea PSD, vasluianul Lazăr Neacșu, un apropiat al Gabrielei Firea care în mod frecvent îl vizitează pe nepoțel în biroul său. Lumea din minister spune că unde la început Tătaru spunea că nu semnează pentru efectuarea testelor de COVID de către Firea, acum testele se realizează iar măștile Claudiei au fost distribuite în Sectorul 1 de oamenii lui Tudorache. Că o mână spală pe alta.
Și uite-așa cum anii trecuți teleormănenii puneau mâna pe ministerul de Interne, așa acum pe ministerul Sănătății au pus mâna vasluienii. La Interne era pe putere, la Sănătate e pe bani.

Cum pe măștile distribuite în sectorul 1 scrie „mască de unică folosință igienică”, iar din informațiile obținute de la Autoritatea Vamală, firma EVATECH Electronics a importat doar măști de protecție EN 149 am întrebat-o printre altele pe Claudia Adina Andrei cum a introdus în țară măștile igienice sau cum le-a convertit pe cele importate din măști de protecție în măști de unică folosință igienice.
Întrebările noastre adresate pe 4 iunie au rămas fără răspuns până astăzi.

Și solicitarea noastră către Primăria Sectorului 1 de ne oferi informații privind cantitatea achiziționată de măști importate de EVATECH, prețul plătit și certificatul de conformitate care a însoțit măștile, trimisă tot pe 4 iunie a primit doar număr de înregistrare la Registratură, răspuns, nu. Probabil nu au scăpat încă de toate măștile și nu vor să se trezească cu procurorii peste ei.

Foto dreapta: pachet de măști distribuit în Sectorul 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.