Ministerul Transporturilor vrea să finalizeze anul viitor 90 de kilometri de autostradă, nivel propus și în 2009, din care nu a realizat însă decåt jumătate, și a cerut pentru 2010 un buget de 3,5% din PIB, a declarat ministrul Radu Berceanu într-o emisiune TV. „Față de proiectul pe care îl aveam, anul ăsta am reușit mult mai puțin. Avem o rămånere în urmă de 40-50 de kilometri“, a afirmat Berceanu. El a adăugat că mai mulți kilometri sunt în construcție, în diferite stadii, dar că pånă la sfårșitul lui 2009 vor fi finalizați 42 de kilometri. Berceanu a precizat că ministerul își programase inițial construcția a 90 de kilometri în 2009 și își propune același nivel și pentru anul viitor, dar că realizarea acestora depinde de alocarea bugetară. Astfel, în 2010 Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) vizează un buget de 3,5% din PIB, comparativ cu 1,4%, în 2009, potrivit ministrului. Berceanu a afirmat că, în prezent, în Romånia sunt 290 de kilometri de autostradă finalizați, numărul redus fiind cauzat în primul rånd de modul în care au fost alocate resursele. „Crearea de plăceri virtuale. Cam asta facem noi de 20 de ani“, a spus ministrul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















