Home Economic-Financiar Agricultura românească, în blocaj total

Agricultura românească, în blocaj total

DISTRIBUIŢI

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, că situația din agricultură este "aproape un dezastru", arătând că unele structuri subordonate sunt ineficiente, deși angajații au salarii mari, iar pentru programul destinat pescuitului finanțat de UE nu a fost atras niciun ban.
"Situația, dacă aș caracteriza-o printr-o concluzie, e aproape un dezastru, suntem în blocaj total", a spus Sârbu, într-o conferință de presă.
Ministrul a arătat că nu a fost absorbit niciun ban din fondurile europene pentru pescuit, ceea ce este "un dezastru".
"La pescuit nu am reușit să accesăm banii, nu există caietele de sarcini, procedurile, probabil cei care trebuiau să se ocupe de asta nu au făcut decât să meargă la pescuit", a spus Sârbu.
De altfel, ministrul a cerut demisia președintelui Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), responsabilă cu absorbția fondurilor UE pentru domeniu, iar concursul pentru noul șef al instituției va avea loc zilele următoare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.