Home Economic-Financiar ANAF face precizări privind inspecția fiscală la SC REALITATEA MEDIA SA

ANAF face precizări privind inspecția fiscală la SC REALITATEA MEDIA SA

DISTRIBUIŢI

ANAF a făcut ieri câteva precizări în legătură cu inspecția fiscală generală desfășurată la Realitatea Media începând cu toamna lui 2009, după ce Realitatea TV a început luni seară o campanie de victimizare, susținând că verificarea se datorează exclusiv presiunilor politice făcute de Guvernul Boc:
„Inspecția fiscală parțială la SC Realitatea Media SA s-a declanșat în 28 septembrie 2009, urmarea solicitării societății de rambursare a taxei pe valoare adăugată, înscrisă în decontul aferent lunii iunie 2009, depus în 22 iulie 2009.
Din datele existente la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în luna august 2009, societatea figura în procedura de deschidere a insolvenței, fapt ce constituie potrivit OMFP nr.1857/2007 cap. 3, pct. 4, lit. b), element de risc fiscal ridicat, iar pe cale de consecință rambursarea TVA se realizează după efectuarea inspecției fiscale.
Ca urmare a următoarelor constatări din timpul inspecției fiscale parțiale declanșate în 28 septembrie 2009:
– societatea înregistra la sfårșitul anului 2008 pierdere fiscală semnificativă;
– cuantumul redus al obligațiilor fiscale reprezentånd impozite și taxe datorate bugetului general consolidat declarate de societate;
– volumul semnificativ al tranzacțiilor economico-financiare derulate cu persoane afiliate constånd în cumpărări și vånzări de bunuri și prestări de servicii, inspecția fiscală parțială s-a transformat în inspecție fiscală generală, conform OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
De asemenea, în cazul marilor contribuabili, Codul de procedură fiscală prevede că termenul de efectuare a verificărilor este de pånă la 6 luni, astfel că inspecția fiscală generală la SC REALITATEA MEDIA SA, care este încadrată în categoria marilor contribuabili, este în termenul legal de desfășurare.
De menționat că în perioada 27.10.2009 – 10.12.2009 inspecția fiscală a fost suspendată în baza art. 104 alin. (4) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a art. 2, litera (a) din Ordinul nr. 708/2006 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, urmarea solicitării unor controale încrucișate la principalii furnizori de servicii ai societății“.

DIRECȚIA DE COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.