Home Economic-Financiar ArcelorMittal riscă o amendă de 10% din cifra de afaceri pentru încălcarea...

ArcelorMittal riscă o amendă de 10% din cifra de afaceri pentru încălcarea Legii Concurenței

DISTRIBUIŢI

Este oficial! Consiliul Concurenței a declanșat o investigație la ArcelorMittal Galați, după ce operatorul porturar Comvex Constanța a reclamat mai multe posibile încălcări ale legii de către combinat. „Dacă se va constata că ArcelorMittal Galați a realizat o operațiune de concentrare economică pe care nu a notificat-o Consiliului Concurenței, acesta este pasibil de sancțiune pentru omisiunea notificării – amenda poate ajunge pånă la 1% din cifra de afaceri – și pentru punerea în practică a unei operațiuni înainte de emiterea unei decizii de către autoritatea de concurență – în această situație, amenda poate ajunge la pånă la 10% din cifra de afaceri“, se precizează autoritatea.

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație la ArcelorMittal Galați, având ca obiect posibila încălcare a obligațiilor agenților economici în domeniul concentrărilor economice instituite de Legea concurenței, după ce operatorul porturar Comvex Constanța a reclamat mai multe posibile încălcări ale legii de către combinat și alte firme controlate de grupul ArcelorMittal.
Consiliul Concurenței confirmase pentru „Curentul“, încă de la sfârșitul lunii iulie, că a primit o sesizare privind încălcarea Legii Concurenței de către ArcelorMittal Galați.

„Din analiza unei plângeri formulate de Comvex, operator portuar din Portul Constanța, autoritatea de concurență a reținut posibila exercitare a unei influențe determinante asupra Comvex de societăți din grupul ArcelorMittal, implicit în contextul unor relații comerciale de lungă durată între cei doi, și a unei posibile dependențe economice. În cazul în care, în urma investigației, nu se constată existența unui control al lui ArcelorMittal asupra Comvex, Consiliul Concurentei își rezervă dreptul de a se autosesiza cu privire la alte posibile încălcări ale legii în speță, în cauză“, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în comunicatul dat publicității ieri.
Autoritatea de concurență precizează că, dacă se va constata că ArcelorMittal Galați a realizat o operațiune de concentrare economică pe care nu a notificat-o Consiliului Concurenței, acesta este pasibil de sancțiune pentru omisiunea notificării – amenda poate ajunge până la 1% din cifra de afaceri – și pentru punerea în practică a unei operațiuni înainte de emiterea unei decizii de către autoritatea de concurență – în această situație amenda poate ajunge la până la 10% din cifra de afaceri. Societatea Comvex a reclamat Consiliului, în luna iulie, mai multe posibile încălcări ale legii, precum exercitarea controlului asupra Comvex de ArcelorMittal, în baza unui procent de 36%, achiziționat în cursul anului 2008, și a unor relații de dependență economică.

Totodată, Comvex a semnalat o înțelegere între ArcelorMittal Galați, societatea-mamă ArcelorMittal Holding SA, și o altă societate a grupului, Expert Placement Services Ltd., prin care s-a încercat eliminarea de pe piață a lui Comvex, prin refuzul de a mai continua colaborarea cu aceasta.
Consiliul a mai fost sesizat și asupra unui posibil abuz de poziție dominantă al lui ArcelorMittal Galați, împreună cu societăți din grupul său, abuz manifestat, atât prin exploatarea stării de dependență economică în care se afla Comvex față de el, dar și prin refuzul de a mai trata cu acesta. Consiliul Concurenței precizează că în situația existenței unui control al ArcelorMittal asupra Comvex, celelalte aspecte sesizate rămân fără obiect.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.