Valoarea răspunderii pentru despăgubiri materiale pe care asigurătorii o acoperă în cazul polițelor RCA a crescut de 6,6 ori în ultimii cinci ani, la 500.000 de euro pentru 2010, evoluție care a condus la majorarea tarifelor, a declarat, ieri, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romånia (UNSAR), Cristian Constantinescu.
Declarația reprezentantului UNSAR vine ca reacție la acuzațiile Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), care consideră nejustificată majorarea tarifelor RCA.
„În plus, în cazul răspunderii de vătămări corporale, valoarea a crescut de 20 de ori, de la 127.194 de euro în 2005, la 2,5 milioane de euro în acest an. Aceste valori au fost efectul aderării Romåniei la Uniunea Europeană“, a spus Constantinescu.
Șeful UNSAR a mai spus că, pe långă majorarea prețurilor cu piesele auto, cu manopera, și a frecvenței accidentelor auto, creșterea tarifelor de răspundere civilă auto (RCA) a fost susținută și de modificarea structurală a parcului auto național. „Structura parcului național s-a schimbat și ca număr, și ca valoare, care au crescut de 2-3 ori“, a spus Constantinescu.
Săptămåna trecută, directorul ASSAI, Cristian Muntean, a acuzat asigurătorii că au scumpit nejustificat polițele RCA, „cu complicitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)“.
Constantinescu a declarat că asigurarea RCA nu este nici pe departe o linie profitabilă pentru asigurători. „În 2008, pierderea netă pe piața asigurărilor a urcat la 156 milioane de euro și anticipez că anul trecut, pe segmentul RCA, acest indicator s-a situat în jurul valorii de 150 milioane de euro“, a spus reprezentantul UNSAR.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















