Firmele care contestă licitații pentru contracte publice, dar ale căror reclamații sunt respinse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor vor fi obligate să cedeze statului, din garanția de participare, o sumă fixă de până la 40.320 lei și un procent raportat la valoarea contractului.
Noile condiții impuse firmelor care contestă rezultatul unei licitații pentru contracte publice la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost introduse într-un nou proiect de ordonanță de urgență privind modificarea achizițiilor publice, citat de Mediafax. Documentul prevede că în măsura în care Consiliul respinge contestația, autoritatea contractantă va reține contestatorului din garanția de participare o sumă fixă de 630 lei, pentru un contract cu valoarea estimată la 63.000 lei inclusiv.
Sumele din garanția de participare la care firma contestatoare va fi obligată să renunțe cresc progresiv, în funcție de valoarea estimată a contractului care face obiectul licitației.
Fără rude
Totodată, firmele deținute de persoane care sunt rude de până la gradul patru, inclusiv cu angajați având funcții de decizie în autoritățile contractante nu vor mai putea participa la licitațiile organizate de acestea.
„În vederea evitării apariției unui conflict de interese, operatorul economic care este soț/soție, rudă sau fin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane din cadrul autorității contractante, ce dețin funcții de decizie, nu are dreptul de a participa la procedura de atribuire“, arată documentul. Normele actuale prevăd că orice operator economic poate participa la licitații, individual sau în grup, fără excepții.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















