Fiscul bucurestean va organiza pe 6 iunie a.c. o licitatie, in cadrul careia va scoate la vanzare jumatate dintr-un apartament situat in sectorul 6 al Capitalei, pe strada Cupolei nr. 7. Pretul de pornire este de 34.361,33 RON (n.r. – 343.613.300 lei vechi), potrivit anuntului publicat pe site-ul Fiscului. Scoaterea la licitatie a unei jumatati dintr-un apartament constituie insa o premiera. -Este prima data cand ne aflam intr-o astfel de situatie. Nu pot anticipa care va fi rezultatul-, ne-a declarat ieri directorul adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, Carmen Balasoiu. Dar cum s-a ajuns la o astfel de situatie? Potrivit directorului adjunct al DGFP Bucuresti, proprietarul celeilalte jumatati a apartamentului avea drept de preemptiune si asupra jumatatii de apartament scoasa la licitatie. -Acesta nu a respectat termenele prevazute de lege, iar cota indiviza de 1/2 din apartament a intrat in proprietatea statului-, ne-a explicat Balasoiu. Mentionam ca, pentru a participa la o licitatie, cei interesati trebuie sa depuna o garantie constand in 10% din valoarea de pornire a licitatiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















