
Liderul sindicatului Victoria de la Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat vineri, pentru Agerpres, după o întâlnire cu ministrul interimar de la Economie, Constantin Niță, că Guvernul intenționează preluarea, printr-un act normativ în luna martie, a rafinăriei Arpechim din Pitești.
"Chiar azi am avut o discuție pe tema Oltchim cu noul ministru al Economiei, domnul Niță. Ce pot să spun este că actualul ministru este bine intenționat și domnul Ponta i-a cerut cu prioritate rezolvarea problemei Oltchim. În acest sens, Guvernul intenționează ca prin act normativ să preia rafinăria piteșteană Arpechim de la OMV. Totul pentru a aborda privatizarea combinatului Oltchim în regim integrat cu rafinăria de la Pitești. Totodată, s-a discutat cu domnul ministru și organigrama actuală a combinatului, una destul de stufoasă, fiind nu mai puțin de 21 de directori. În luna aprilie, această organigramă va fi mult mai aerisită, se vor comasa departamente, birouri etc", a precizat Cernev.
Liderul de sindicat a menționat și o idee sugerată de ministrul Economiei, privind crearea unui complex Oltchim-CET Govora.
"Vorbind despre prețul destul de mare al energiei electrice, preț care se regăsește în produsele finite ale combinatului, domnul Niță a avansat următoare ipoteză, prin care Oltchim și CET Govora (producător de energie electrică) ar fiuncționa într-un complex, ca o singură societate, urmând astfel ca prețul la energia electrică să se reducă simțitor. O ipoteză de lucru care ar merita analizată pe viitor, mai ales că la Vâlcea se discută oricum de înființarea unui complex energetic", a mai spus Cernev.
Combinatul chimic Oltchim se află în insolvență și urmează ca până la sfârșitul lunii martie să fie depuse ofertele de preluare a acestuia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















