Home Economic-Financiar Guvernul se așteaptă la o posibilă adâncire a recesiunii

Guvernul se așteaptă la o posibilă adâncire a recesiunii

DISTRIBUIŢI

Pentru 2010, Programul de convergență prevede o continuare a restrângerii activității economice în prima parte a anului, după care economia va reveni la o creștere economică pozitivă

Guvernul estimează o adâncire puternică a recesiunii economice, dacă România va fi afectată de secetă sau inundații și se va confrunta cu creșteri de prețuri externe la petrol sau gaze, iar contracția va continua în prima parte din 2010, ulterior tendința fiind una crescătoare, dar aproape de zero.
Executivul arată, în proiectul revizuit al Programului de convergență, citat de Mediafax, că anul 2009 prezintă în continuare incertitudini și riscuri majore, având în vedere că economia trece printr-o criză gravă care afectează diferit fiecare stat în parte, inclusiv România.
O reacție negativă mult mai puternică a economiei mondiale la problemele sectorului financiar ar putea avea, în opinia autorităților, un impact negativ și asupra economiei românești, prin reducerea piețelor de export pentru produsele românești.
De asemenea, pe plan intern există riscul unor condiții climatice defavorabile pentru agricultură, precum seceta sau inundațiile, ceea ce ar diminua oferta de produse agro-alimentare, reducând autoconsumul și crescând importurile pentru a acoperi cererea.
„Dacă aceste riscuri vor fi însoțite și de altele legate de prețurile internaționale ale petrolului și gazelor naturale sau ale produselor alimentare, este posibil ca economia românească să se adâncească mai puternic în recesiune. Această evoluție este, desigur, și consecința impactului asupra ofertei interne a reducerii cererii, ca urmare a dificultăților de angajare pe piața muncii și a reducerii veniturilor“, se arată în document.
Pentru 2009, prognoza macroeconomică ia în calcul faptul că tendința de contracție a activității economice se va manifesta pe întreaga durată a anului, cererea internă urmând să se diminueze puternic, cu o scădere de 4,1% a consumului privat și de 6,5% a formării brute de capital fix.  Consumul guvernamental se va diminua cu 11%, în condițiile acțiunilor de ajustare a deficitului bugetar. Corespunzător scăderii ofertei interne, este de așteptat ca dezechilibrele externe să se adâncească, deficitul comercial să se majoreze, iar deficitul de cont curent, în loc să se reducă ca pondere în PIB, eventual să-și mențină ponderea la un nivel comparabil cu cel din 2008. Pentru 2010, prognoza prevede o continuare a restrângerii activității economice în prima parte a anului, după care economia va reveni la o creștere economică pozitivă, ceea ce va face posibilă o creștere reală a PIB pe întregul an de 0,1%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.