Capitalul social al Santierului Naval Constanta (SNC) a fost majorat cu 160,91 miliarde de lei (4,8 milioane de dolari), ca urmare a subscrierii a 6,4 milioane de actiuni de catre firma Resource International. Operatiunea a fost realizata prin aport in numerar, in urma subscrierii a 6,4 milioane de actiuni nominative, cu o valoare nominala de 25.000 de lei.
Titlurile nou emise au fost oferite spre subscriere, la sfarsitul anului trecut, atat actionarilor societatii, cat si detinatorilor dreptului de preferinta. Resource International, actionarul majoritar al societatii, si-a exercitat acest drept si a cumparat cele 6,4 milioane de actiuni. Ca urmare, santierul naval are un capital social de 655,7 miliarde de lei, impartit in 26,2 milioane de actiuni.
Resource International detine, in urma majorarii de capital, 87,1% din actiuni, in timp ce SIF Moldova are 4,9% din capitalul social, SIF Transilvania – 1,7%, iar alti actionari – 6%.
Guvernul a adoptat, in luna septembrie a anului trecut, o ordonanta in care este prevazut ca Autoritatea pentru Privatizare sa vanda firmei Resource International actiunile rezultate din majorarea capitalului social prin conversia in actiuni a datoriilor santierului naval. Actul normativ stabileste si conversia in actiuni a creantelor AVAB asupra societatii, exigibile la data finalizarii privatizarii.
Resource International din Insulele Marshall a preluat, in martie 2002, pachetul majoritar de actiuni la Santierul Naval Constanta, valoarea tranzactiei fiind de 17,4 milioane de dolari. Actionarii societatii din Insulele Marshall sunt Histria Shipmanagement SRL din Constanta, Technical Shiprepairs and Maintenance SRL Constanta, precum si o serie de firme din Cipru si Malta.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















