
Peste jumătate dintre români (56%) afirmă că reușesc cu greu să își acopere cheltuielile obișnuite, iar aproape un sfert spun că au datorii, potrivit unui studiu realizat de GfK România, care precizează că aceste informații sunt aproape identice cu cele colectate în octombrie 2010.
„După o vară în care încrederea românilor dădea semne de revenire, primele luni de toamnă au adus scăderea indicelui de încredere a populației măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului. Nivelul acestui indice în luna octombrie este în linie totuși cu media ultimului an. Dacă în octombrie 2010 aproape trei sferturi dintre români considerau că situația financiară a familiei lor este mai rea decât cu 12 luni în urmă, în octombrie anul acesta sunt vizibile îmbunătățirile – numai 6 din 10 dintre cei chestionați manifestă același sentiment negativ“, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare de piață.
Dintre cei chestionați, 13% speră ca situația lor să se îmbunătățească în următorul an și aproape 40% se așteaptă să rămână la fel.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















