Home Economic-Financiar

Economic-Financiar

Economic-Financiar

Home Economic-Financiar

Pensia facultativă, încasată la 60 de ani

Participanții la un fond de pensii facultative (Pilonul III), care au împlinit vârsta de 60 de ani, vor putea încasa activul din contul personal,...

Rectificarea bugetară, adoptată sâmbătă

Premierul Emil Boc le-a spus miniștrilor prezenți la ședința săptămånală a Guvernului că ordonanța privind rectificarea bugetară va fi adoptată în ședința specială de...

Criza taie cheful de bere al românilor

Consumul de bere la nivel național a scăzut în primul semestru al acestui an cu 10%, de la 9,9 milioane de hectolitri, la 9...

Restanțele românilor la bănci s-au dublat

Românii își plătesc din ce în ce mai greu ratele la bancă. Astfel, numărul persoanelor care au restan]e mai mari de 30 zile la...

Arieratele au crescut cu peste 19%

Arieratele companiilor la bugetul general consolidat au urcat cu 19,2% în acest an, de la 13 miliarde lei la finele lui decembrie 2008, la...

Producția de miere, în creștere

Producția de miere obținută, în primul semestru din acest an, se cifrează la 15.003 tone, în creștere cu peste 21% față de perioada similară...

„Prima Casă” crește și „turismul imobiliar”

Vizionările de apartamente au crescut cu peste 50% de la lansarea programului „Prima Casă“, însă contractele încheiate sunt foarte puține sau deloc, în principal...

Băncile evită executarea silită

Executarea silită nu este o variantă indicată pentru bănci în acest moment deoarece nu există o piață de vånzare nici pe sectorul imobiliar, nici...

Geoană dă sfaturi bancherilor

Președintele PSD, Mircea Geoană, le-a propus, ieri, bancherilor să suspende pentru o perioadă de pånă la 12 luni plata ratelor la creditele pentru întreprinderile...

Românii n-au mizat pe leu

Firmele și populația au preferat, în iulie, economisirea în valutăDepozitele în valută ale firmelor și populației au crescut în iulie cu 1,5%, la echivalentul...

Producătorii de BCA, împotriva importurilor

Asociația producătorilor de BCA din Romånia solicită întreruperea, la 1 septembrie, a importurilor de materiale de zidărie, pånă la implementarea unui sistem care să...

Salariile bugetarilor – în funcție de resursele financiare, nu de coeficientul...

Noul sistem de salarizare în sectorul public va fi aplicat etapizat și în limita sumelor alocate de la buget, iar majorările salariale din sistem...

Majoritarea firmelor din mediul rural au mai puțin de zece angajați

Circa 90% din firmele din mediul rural au mai puțin de zece angajați, iar trei sferturi dintre patronii acestora apreciază că afacerea funcționează mulțumitor,...

Restanțele IMM-urilor, eșalonate pe cinci ani

IMM-urile vor beneficia de eșalonarea obligațiilor bugetare restante și de amânarea penalităților aferente pe o perioadă de până la cinci ani, în care procedurile...

Țigări mai scumpe cu 40 de bani, de la 1 septembrie

Prețul pachetelor de țigări va crește cu 40 de bani începånd cu 1 septembrie, odată cu majorarea accizei la tutun cu 7 euro, de...

Românii tratează criza cu… ciocolată

„Ritmul de creștere a vânzărilor de bunuri de larg consum s-a redus la 6 luni, de la 22%, la 17%“ GfKRitmul de creștere a vânzărilor...

La m?â?Ñna paparudelor și în 2010

Președintele Ligii Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI), Viorel Nica, a declarat ieri, la Comisia parlamentară de anchetă privind irigațiile, că, pånă la...

3.000 de proiecte, finanțate prin programul PNDR

Circa 3.000 de proiecte, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro, au fost contractate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, a anunțat...

De șase ori mai puține apartamente noi vândute în primul semestru

Numărul apartamentelor noi vândute în București a scăzut în primul semestru de aproape șase ori față de perioada similară a anului trecut, la 515...

Scădere redusă a comenzilor industriale

România a avut în iunie una dintre cele mai reduse scăderi ale numărului de comenzi noi pentru industrie din Uniunea Europeană, de 16,3%, comparativ...

Măsurile anticriză vor aduce economii de 248 milioane de lei în...

Guvernul își va asuma răspunderea pe forfetarMăsurile anticriză propuse de coaliția de guvernare vor avea în 2009 un impact bugetar de circa 248 milioane...

Birouri goale

Rata de neocupare a spațiilor de birouri din București va oscila în a doua parte a anului între 15 și 20%, după ce în...

Salariile din IT stagnează

Salariile de bază ale angajaților din IT s-au menținut, în acest an, la niveluri similare cu cele din 2008, situațiile în care companiile din...

Afacerile cu flori, în creștere

Suprafața totală cultivată cu flori în acest an se ridică la 512 hectare, în creștere cu 6%, față de cele 483 de hectare cultivate...

Dacii, învinși prin modificarea legislației

Băsescu, nemulțumit de siturile arheologice care blochează lucrările la autostrăziPreședintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în timpul vizitei la șantierul autostrăzii Arad-Timișoara, că trebuie...

Romtelecom redefinește portofoliul Dolce

Noii abonați Dolce pot opta pentru unul dintre cele 3 pachete principale ce pun la dispoziție programe variate pentru toate segmentele de clienți: Dolce...

Credit pentru plata salariilor la CFR Călători

CFR Călători intenționează să contracteze, săptămåna viitoare, un credit pentru plata salariilor angajaților companiei, a declarat, såmbătă, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. El nu a...

43 mil. euro pentru a realiza un parc aerospațial la Brașov

Guvernul ar putea acorda un sprijin financiar de stat de 43 milioane de euro grupului European Aeronautic Defence and Space Company (EADS), pentru a...

Scumpirile în perioadă de criză ar putea pune în pericol aderarea...

Tarifele la canalizare și apă au crescut în primele șapte luni cu 9,66%, cu mult peste rata medie de majorare a prețurilor de consum,...

1000 de locuințe cumpărate prin programul „Prima Casă”

Premierul Emil Boc a anunțat sâmbătă că 1000 de locuințe au fost cumpărate „în mai puțin practic de o lună“ de când programul „Prima...

20.000 de pensionari cu salariu

Eliminarea cumulului pensiei cu salariul reprezintă una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor salariale în domeniul bugetar și va afecta circa 20.000 de oameni,...

Taxele locale, actualizate cu inflația din ultimii trei ani

Administrațiile locale vor putea actualiza cu rata inflației din 2007-2009 cuantumurile impozitelor și taxelor locale aplicate în 2010, astfel încât acestea vor crește cu...

ȘTIRILE ZILEI

Cum ajunge un joc nou în oferta unui cazino online?

(P) Lansarea unui joc nou într-un cazino online presupune mult mai mult decât adăugarea unui titlu într-o listă. În spatele fiecărui slot, joc de...
demetrian nistor

UMFistan. Profesorul Nistor, manifest contra legii și justiției la Congresul de Chirurgie Toracică cu...

În aceste zile se desfășoară la Sinaia, organizat de Societatea Română de Chirurgie Toracică, Congresul Național SRCT 2026, unde Profesorul Claudiu-Eduard Nistor (foto medalion...

DIICOT a pus sechestru pe locuința lui Călin Georgescu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil...

Trei moduri în care pierzi bani la pariuri fără să observi

(P) Majoritatea pariorilor ar putea spune aproximativ cât au pierdut luna trecută, pentru că un bilet necâștigător se colorează în roșu, iar suma rămâne...

Grindeanu e supărățel că l-a așteptat în van pe Siegfried Mureșan să-i prezinte programul...

Liderul PSD a declarat că l-a așteptat, la sediul PSD, pe Siegfried Mureșan pentru o discuție despre programul de guvernare, însă acesta nu a...

Vrem spitale deschise 24/7 dar plătim gărzile ca și cum ar putea funcționa fără...

Există o contradicție pe care România o repetă de ani de zile: spunem că avem nevoie de medici, că sistemul sanitar este în criză,...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cu sufletul în raiul comunist și cu trupul în iadul burghez

Propaganda comunistă a pus întotdeauna accent pe faptul că „regimul democrației populare” a construit o lume nouă, a egalității și bunăstării, punând capăt unui...

Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT și va fi prezentat marți judecătorilor pentru...

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că...

Judecătorii TMB au respins cererea de arestare a lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare. Decizia nu e definitivă. Fostul candidat la prezidențiale Călin...
demetrian nistor

UMFistan. Profesorul Nistor, manifest contra legii și justiției la Congresul de Chirurgie Toracică cu...

În aceste zile se desfășoară la Sinaia, organizat de Societatea Română de Chirurgie Toracică, Congresul Național SRCT 2026, unde Profesorul Claudiu-Eduard Nistor (foto medalion...

Vrem spitale deschise 24/7 dar plătim gărzile ca și cum ar putea funcționa fără...

Există o contradicție pe care România o repetă de ani de zile: spunem că avem nevoie de medici, că sistemul sanitar este în criză,...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...