Autorităţile locale vor putea contracta sau garanta împrumuturi pentru proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de postaderare ale UE fără să li se mai impună nivelul maxim de îndatorare de 30% din totalul veniturilor proprii anuale ale unităţilor administrative.
Exceptarea acestor împrumuturi de la limita de îndatorare a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, printr-o Ordonanţă de Urgenţă care completează Legea 273/2006 privind finanţele publice locale.
-Împrumuturile contractate şi/sau garantate de unităţile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare şi postaderare de la Uniunea Europeană vor fi exceptate de la limita de îndatorare prevăzută în Legea finanţelor publice-, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Guvernul explică modificarea ca o măsură de sprijin al comunităţilor locale care nu pot asigura prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor susţinute prin fonduri europene .
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















