Presedintele AVAS, Gabriel Zbircea, a dispus verificarea modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, referitoare la regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pe baza raportului final vor fi stabilite masurile ce se impun in vederea accelerarii actiunii de restituire in natura sau de atribuire a unor masuri reparatorii prin echivalent.
In acest context, recent, a avut loc o intalnire intre presedintele AVAS si secretarul de stat in MAI – presedintele Autoritatii pentru Urmarirea Aplicarii Unitare a Legii nr. 10/2001, Ingrid Zaarour. Cei doi au discutat problemele pe care institutiile din subordine le-au intampinat in aplicarea prevederilor acestei legi si au convenit asupra identificarii unor modalitati comune de rezolvare a lor, in vederea intensificarii restituirilor in natura ori a despagubirilor banesti sau prin atribuirea de actiuni catre toate persoanele indreptatite. Pe 15 martie a.c. va avea loc o noua intalnire intre conducerile celor doua institutii pentru discutii cu privire la modificarea prevederilor legale in domeniu. Pe de alta parte, saptamana aceasta, AVAS va organiza licitatii pentru vanzarea unor active ale caror preturi de pornire totalizeaza 3.434.127 de dolari fara TVA. Este vorba de 22 de active constituite, in principal, din cladiri si terenurile aferente, apartamente, utilaje si echipamente specifice pentru prelucrarea lemnului, utilaje agricole. Acestea apartin debitorilor Postav Azuga , Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare, Robur Targu Jiu, Valentina Prod Roman, Nicorvin Tecuci, Antoli Trading Company Bucuresti, Agrozootehnica Bucesti din Buzau, Polaris Impex Bucuresti etc.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















