Firma ENI SpA Italia a transmis, saptamana trecuta, o scrisoare Ministerului Economiei si Comertului, prin care anunta ca nu va participa la procesul de privatizare a SNP Petrom. Motivul invocat a fost neaprobarea in board a participarii firmei in continuare la procesul de privatizare a companiei petroliere romanesti. In cursa pentru Petrom au mai ramas, in etapa negocierii directe, sapte ofertanti: PKN Orlen – Polonia, Helenic Petroleum – Grecia, MOL Hungarian Oil and Gas PLC – Ungaria, Occidental Oil and Gas Holding Corporation – SUA, OMV – Austria, Gazprom – Rusia si Glencore International A.G. – Elvetia (prin filiala engleza a companiei).
Aceasta decizie a italienilor de la ENI coincide cu momentul in care guvernul italian a anuntat ca vinde unei agentii publice de finantare o parte din participatiile sale la acest grup de firme. Potrivit unui comunicat al Trezoreriei italiene, tranzactia vizeaza 10% din actiunile Eni. In prezent, statul detine aproximativ 30% din ENI, cea mai mare companie italiana dupa valoarea de piata. O serie de analisti anticipau de mai multa vreme o astfel de tranzactie, menita in principal a reduce datorile uriase acumulate de Italia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















