România a avut în decembrie cea mai mare scădere a volumului comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană (UE), de 5,7%, comparativ cu noiembrie, la nivelul blocului comunitar indicatorul coborând cu 0,1%, potrivit datelor Eurostat.
Scăderea din decembrie reprezintă al patrulea declin lunar al volumului comerțului cu amănuntul pentru România.
Din cele 19 state prezente în raportul biroului de statistică al UE, șapte au înregistrat diminuarea indicatorului în decembrie, față de noiembrie. Cele mai mari scăderi au România, Malta (5,6%) și Portugalia (2,8%). Cele mai accentuate creșteri ale volumului comerțului cu amănuntul au fost observate la Austria (1,6%), Franța (1,2%), Spania, Slovenia și Slovacia (0,9%).
Raportat la decembrie 2008, indicatorul a scăzut în ultima lună a anului trecut cu 7,4% în cazul României și cu 1% la nivelul blocului comunitar.
În zona euro, regiune care reunește cele mai mari economii ale Uniunii, volumul comerțului cu amănuntul nu a prezentat variații în decembrie 2009, față de noiembrie, însă a scăzut cu 1,6% comparativ cu aceeași lună din anul precedent.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor, serie brută, a scăzut anul trecut cu 10,3%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















