Acasă Economic-Financiar Seceta trage la mal navele armatorilor fluviali

Seceta trage la mal navele armatorilor fluviali

DISTRIBUIȚI

Dincolo de efectul imediat – scaderea nivelului apei in hidrocentrale si, implicit, perspectiva scumpirii energiei electrice -, seceta a afectat serios si un alt domeniu de activitate, si anume scaderea drastica a activitatii de transport fluvial.

-Activitatea s-a diminuat drastic, din cauza nivelului scazut al apelor Dunarii. De aceea, navele sunt incarcate la 50%, maximum 70% din capacitate-, ne-a declarat vicepresedintele Asociatiei Armatorilor Fluviali si Operatorilor Portuari, Mircea Toader.

De obicei, un convoi fluvial este format din sase pana la opt barje, plus un impingator. In zonele dificile trebuie insa desfacut convoiul, pentru ca barjele sa treaca una cate una, explica dl Toader. In alte zone trebuie facute ocoluri de cativa kilometri pentru evitarea portiunilor cu nivelul apei prea scazut. Potrivit vicepresedintelui asociatiei, cele mai dificile portiuni din punct de vedere al navigatiei sunt la Zimnicea si la km 820, in apropiere de Drobeta-Turnu Severin. Singurele zone in care nu sunt deloc probleme sunt Portile de Fier I si II si Canalul Dunare-Marea Neagra.

In cele mai multe cazuri, un impingator are pescaj de doi pana la 2,5 metri, in timp ce acum, din cauza secetei, sunt portiuni unde adancimea fluviului este de 1,5-2 m. Cele mai afectate de aceasta situatie sunt companiile mici de navigatie, care trebuie sa apeleze la impingatoarele altor firme, cu un pescaj mai mic.

Din cauza nivelului scazut al apelor Dunarii, consumul de combustibil al navelor este mult mai mare. Dl Toader spune ca veniturile companiilor din domeniu s-au diminuat cu cel putin 30%, in conditiile in care, si asa, navlurile sunt destul de scazute.

Romania este obligata, potrivit Conventiei de la Belgrad, sa mentina senalul navigabil al Dunarii la cote optime. Mircea Toader spune ca s-ar impune efectuarea, in colaborare cu Bulgaria si cu celelalte state riverane, a unor lucrari hidrotehnice, astfel incat adancimea minima sa fie de 2,5 m. -Altfel, intotdeauna, vara vor fi probleme, pentru ca nu putem sa stam mereu cu mainile-n san si sa ne rugam sa ploua-, a concluzionat domnia sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.