Un sondaj efectuat de Reuters arată că numai cinci dintre cele 11 state europene care au devenit membre ale blocului comunitar în ultimii trei ani şi nu au adoptat încă moneda unică, vor adera la zona euro pană la 1 ianuarie 2010. Motivele amanării procesului de convergenţă la euro sunt nivelul ridicat al inflaţiei şi al deficitelor bugetare şi entuziasmul scăzut la nivelul unora dintre cei mai mari membri noi ai Uniunii Europene în ceea ce priveşte implementarea reformelor.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-16 aprilie şi la realizarea acestuia au participat 38 de analişti din domeniul pieţelor emergente. Concluzia specialiştilor este că majoritatea statelor au probleme în ceea ce priveşte trecerea la moneda europeană, punandu-se accent pe lipsa voinţei politice de a continua procesul de implementare a unor reforme esenţiale ce pare dominantă în unele state, în timp ce dificultăţile asociate reducerii deficitelor bugetare şi inflaţiei sporesc incertitudinile privind extinderea zonei euro. Cat despre Romania, analiştii au revizuit în sens negativ estimările privind data cand am putea adopta moneda euro, de la anul 2013 la anul 2014. În ceea ce priveşte data aderării la Mecanismul European al Ratelor de Schimb, ERM-2, premergător adoptării euro, s-a prognozat că Romania va intra în ERM-2 în anul 2011, şi nu în 2012.
Conform analiştilor, la nivelul economiilor mari, respectiv Polonia, Slovacia, Ungaria, şi Cehia, numai Slovacia ar putea adopta euro în viitorul apropiat, respectiv în anul 2009.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















