
Acordul Fondului Monetar Internațional (FMI) cu Romånia decurge normal, întårzierea fiind cauzată de schimbarea guvernului, a declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, adăugånd că nu este îngrijorat în mod special de acest program, transmite Reuters.
„În cazul Romåniei este un program normal. Bineînțeles că este o schimbare de guvern, așa că există o oarecare întårziere, dar nu am nicio grijă deosebită în privința acestui program“, a declarat el. Alegerile prezidențiale au determinat FMI să amåne evaluarea pentru a treia tranșă a împrumutului destinat Romåniei, după ce guvernul a fost demis de Parlament, notează Reuters.
O misiune a FMI s-a aflat până vineri în România, pentru evaluarea acordului de finanțare, înainte de acordarea celei de-a treia tranșe, de circa 1,5 miliarde euro, a împrumutului. Tranșa respectivă urma să fie accesată în decembrie, dar sunt puține șanse ca acest lucru să se întâmple, conform Fondului.
O delegație a instituției internaționale va reveni în România după ce va fi instalat noul guvern, discuțiile fiind continuate însă în perioada următoare, până la momentul respectiv, notează Reuters.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Totodată, șeful FMI a afirmat că alegerile prezidențiale au amânat discuțiile din acordul stand-by și cu Ucraina, după ce decizia autorităților de la Kiev de a majora salariile a „deraiat“ programul de împrumut de 16,4 miliarde dolari.
„Când oamenii sunt în campanii electorale, deciziile pot fi un pic diferite decât ce ai discutat cu ei în urmă cu un an, la negocierea acordului. Acum ne aflăm într-o perioadă deosebită și trebuie să așteptăm rezultatul alegerilor pentru a relua discuțiile cu guvernul“, a declarat oficialul pentru postul de televiziune al Reuters.
Tranșe cumulate
Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat vineri seara că Fondul nu exclude să vireze împreună a treia și a patra tranșă din împrumutul pentru România, în cazul în care o prelungire a tensiunilor politice ar face ca următoarea vizită a misiunii să aibă loc la finalul lui ianuarie-începutul lui februarie.
„Acordul nostru prevede ca evaluările în cadrul acordului să aibă loc la fiecare trei luni. Evaluarea pentru a patra tranșă era prevăzută inițial pentru sfârșitul lui ianuarie-începutul lui februarie 2010. În cazul în care situația politică nu se rezolvă mai devreme, am putea combina revizuirile pentru a acorda României o dublă tragere a tranșelor“, a spus Franks.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















