Home Economic-Financiar Termenul de finalizare a discuțiilor cu Bechtel – 30 aprilie

Termenul de finalizare a discuțiilor cu Bechtel – 30 aprilie

DISTRIBUIŢI

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, Dan ?ê?£ova, a declarat luni că termenul pentru încheierea negocierilor cu Bechtel, 30 aprilie, este unul bun și că a primit acceptul firmei pentru acesta.
?óÔé¼?¿El a ținut să precizeze că statul român nu este în postura de a plăti către Bechtel o penalitate de 500 milioane de euro pentru încetarea contractului. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Vom vedea ce poziție vor avea reprezentanții firmei, dacă aceasta va fi divergentă sau amiabilă. Am speranța că vom găsi o înțelegere amiabilă", a spus ?ê?£ova, care a precizat că în cazul în care firma Bechtel va avea o atitudine divergentă, problema va fi tranșată la Comisia de arbitraj. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Demnitarul a spus că din cei 416 km ai Autostrăzii Transilvania, doar 52 sunt circulabili iar alte tronsoane se află un nivel de realizare de 40%. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿?ê?£ova a afirmat că este greu să înțeleagă cum doar pentru 52 km de autostradă s-au cheltuit în 9 ani 1,4 miliarde euro. Demnitarul a mai spus că Autostrada Transilvania nu va fi finalizată din banii de la bugetul de stat și a explicat că aceasta ar putea fi dusă la bun sfârșit ori prin parteneriat public privat, ori prin concesiune. El a spus că există investitori care ar dori să preia spre construcție tronsoane de autostradă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿El a afirmat că a cerut verificarea disfuncțiilor apărute în contractele cu autostrăzi și a criticat faptul că există încă din 2005 documente secretizate în legătură cu acestea. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Plătim datoriile pentru toate lucrările, datoriile guvernelor Boc și Ungureanu", a spus ?ê?£ova, care a afirmat că datoriile care vor fi plătite în acest an sunt de 500 milioane de euro, din bugetul total al CNADR care este de 1,1 miliarde euro. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Dan ?ê?£ova a mai spus că în luna aprilie mai multe echipe ale CNADR se vor deplasa în teritoriu pentru a vedea situația gropilor de pe drumurile naționale și autostrăzi. "La rectificări încercăm să mărim bugetul. De la cele șapte regionale necesarul de fonduri pentru acoperirea gropilor este de 4 miliarde. Vom încerca să facem ce este mai grav", a susținut ?ê?£ova.

Dan Marin

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.