Acasă Educație Doi olimpici internațional admiși la Harvard

Doi olimpici internațional admiși la Harvard

DISTRIBUIȚI

Andrei și Ștefan sunt colegi în clasa a XII F , iar de anul viitor vor merge împreună la prestigioasa Universitate Harvard, unde au fost acceptați chiar zilele acestea. Cei doi liceeni colegi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB) sunt pasionați de științe și au reușit performanțe deosebite , fiind multipli medaliați la concursuri și olimpiade internaționale.

Andrei Iliescu, pasionat de chimie, este unul din cei șase liceeni care au stabilit un record reușind să ia aur la toate disciplinele Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene și spune cu mândrie că este produsul școlii românești.
Prin prestația sa, Andrei a contribuit la cel mai bun rezultat din istoria participării olimpicilor români la acest concurs.
De asemenea, Andrei s-a întors cu aur pentru România și de la Erevan , unde a avut loc cea de-a 49-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie.Și de la ediția precedentă a Olimpiadei Internaționale de Chimie Andrei s-a întors tot cu medalia de aur la gât.
Pentru olimpicul de la ICHB, performanța înseamnă pe lângă pasiune și foarte multe ore de muncă. „Lucrăm foarte multe exerciții din diverse culegeri, câte 3-4 ore pe zi”, susține viitorul student la Harvard. Andrei Iliescu a ales să plece din țară și să își continue studiile în străinătate, deoarece dorește să facă cercetare la cel mai înalt nivel, iar Universitatea Harvard este, din punctul lui de vedere, locul cel mai potrivit.
Colegul său de clasă, Ştefan Eniceicu, are și el numeroase medalii în palmares, la fizică, fiind și câștigătorul, în 2015, al  premiului special al  Societăţii Europene de Fizică pentru cel mai mare punctaj obţinut de un elev din Europa la proba teoretică, şi anume 29,8 puncte din 30. De asemenea, Ștefan a reușit performanța de a câștiga două medalii internaţionale într-un singur sezon: o medalie de argint  însoțită de premiul juriului pentru cel mai creativ experiment de laborator la Olimpiada Asiatică de Fizică și medalia de aur de la Olimpiada Internaţională de Fizică. La gâtul lui Ștefan s-au adunat mai multe medalii de aur și argint obținute  la Olimpiadele Internaționale de Fizică și la Olimpiadele Internaționale de Astronomie și Astrofizică.
Și pentru Ștefan cheia succesului o reprezintă tot munca intensă , combinată cu o mare pasiune pentru fizică. ,,În perioada competițiilor lucrez și 10-12 ore pe zi,,declară Ștefan , considerând însă că fără un efort susținut nu se poate obține performanța. Pasionat de fizică, Ștefan susține că e ,,singura știință care ne ajută să înțelegem tainele Universului,,, acesta fiind de altfel și unul din motivele pentru care a ales să își continue studiile universitare la Harvard.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.