Home Educație Olimpicii României se implică în promovarea patrimoniului național

Olimpicii României se implică în promovarea patrimoniului național

DISTRIBUIŢI

,,Popular înseamnă Actual,, este proiectul destinat promovării patrimoniului național, în care s-au implicat 24 dintre olimpicii României, naționali și internaționali, de la Liceul Internațional de Informatică București, în cadrul concursului Euroscola, organizat de Parlamentul European.
Elevii români și-au propus ca în cadrul acestei competiții să promoveze Muzeul Satului Dimitrie Gusti, un obiectiv important de patrimoniu național.
După o campanie intensă de informare în rândul tinerilor privind importanța și unicitatea acestui muzeu în Europa de Est, elevii de la ICHB organizează duminică, 1 octombrie, un eveniment special, chiar la Muzeul Satului Dimitrie Gusti. Curtea muzeului va răsuna de cântece populare, vizitatorii vor fi îmbiați la horă și se vor putea bucura de frumusețea obiectelor populare românești, realizate în ateliere ad-hoc.

,,Acesta este un proiect de suflet al elevilor noștri și mă bucur că acești copii care sunt dedicați unor pasiuni precum matematica, informatica, fizica sau chimia se implică într-un proiect destinat patrimoniului national și promovării autenticității tradițiilor românești. Energia consumată de elevii în acest proiect merită să fie apreciată , fiind un semn că acești copii, care reprezintă viitorul nostru, pot fi foarte buni păstrători ai patrimoniului national.,, susține prof. Adela Adam, unul dintre cei doi coordonatori ai proiectului ,,Popular înseamnă Actual,,

,,Pentru mine, acest proiect înseamnă multă cunoaștere, multă implicare, o echipă extraordinară și dorința de a sprijini un obiectiv de patrimoniu national care merită să fie cunoscut și vizitat de cât mai mulți oameni. Cred că în Muzeul Satului, fiecare dintre noi găsește un loc în care se regăsește pe sine și acest lucru este extrem de important din punctul meu de vedere,, susține Radu Iacob, elev în clasa a X a, unul dintre olimpicii României la matematică implicat în proiectul ,,Popular înseamnă Actual,,

Proiectul, desfășurat în parteneriat cu Muzeul Satului Dimitrie Gusti, este parte a concursului Euroscola, organizat de Parlamentul European, ce are ca scop anul acesta promovarea unui obiectiv turistic ce face parte din patrimoniul național, anul 2018 fiind desemnat anul patrimoniului european.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.