Dascălii „lucrează“ la calendarul protestelor
După ce luni seara, în urma discuțiilor de la Ministerul Muncii, liderii sindicali din Educație au anunțat că intenționează să boicoteze desfășurarea tezelor unice, bacalaureatului și concursului de titularizare, ieri aceștia au decis să se întâlnească, săptămâna viitoare, pentru a stabili acțiunile de protest la care vor recurge și calendarul acestora. Reprezentanții Federației „Spiru Haret“, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Educației Naționale (FEN) și Federației „Alma Mater“ sunt nemulțumiți, în primul rând, față de eliminarea unor sporuri salariale și amâ-narea intrării în vigoare a legii majorării salariilor profesorilor. Liderii sindicali sunt „supărați“ atât pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, cât și pe ceilalți guvernanți. „Protestăm față de abuzurile Ministerului Educației și Guvernul României și, dacă va fi nevoie, vom declanșa greva generală“, a declarat președintele executiv al Federației „Spiru Haret“, Marius Nistor. Acesta a adăugat că profesorii prezenți, ieri, la congresul național al Federației „Spiru Haret“ l-au așteptat în zadar pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, lucru ce i-a revoltat. În lipsă, aceștia i-au transmis că măsurile luate de ea sunt motivate de interese politice și financiare: „Reducerea numărului de ore nu a fost făcută în încercarea de a decongestiona programul elevilor, ci pentru micșorarea numărului de norme didactice. Pe de altă parte, nu se urmărește creșterea calității educației, ci punerea școlii sub oblon politic, pentru ca banii să fie manevrați de cei care conduc țara“. Totodată, liderii sindicali au avertizat-o pe Ecaterina Andronescu că în cazul în care actul normativ privind numirea directorilor de unități școlare de către primari va fi votat, „școala va deveni o anexă a primăriei“. La rândul său, liderul FEN, Constantin Ciosu, a precizat că „liderii sin-dicali s-au săturat să meargă la Ministerul Muncii, la cafele, în loc ca reprezentanții ministerelor să stea acolo la discuții serioase cu ei pe tema salarizării și acordării sporurilor. Dascălii înțeleg situația actuală, dar prețul pe care trebuie să-l suporte din nou Educația este prea mare. Ne iau sporurile ca să acopere găurile din buget“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















