Acasă Educație Vezi cum a fost Andronescu demascată ca plagiatoare de comunitatea științifică internațională...

Vezi cum a fost Andronescu demascată ca plagiatoare de comunitatea științifică internațională iar acum se crede trimisa lui Dumnezeu pe învățământ

DISTRIBUIȚI

După ce a ocupat în ultimii 20 de ani poziții de decizie pentru învățământul românesc, Ecaterina Andronescu a fost reinstalată ca ministru al Educației după ce i-a cerut printr-o scrisoare deschisă lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate. Dragnea a cumpărat-o imediat cu postul de ministru iar acum lingușitoarea fără coloană vertebrală îl vede pe Daddy președintele României. În urmă cu câteva zile, Andronescu declara că: „Plagiatul este o problemă minoră a învățământului din România”, aseară nuanțând declarația: „Pentru că eu am avut anterior o exprimare poate nu suficient de clară, vreau să spun răspicat: dezavuez această practică. Nu am suficiente pârghii, dar prin legislaţia pe care o vom promova trebuie să întărim exigenţa universităţilor pentru că acolo sunt toate pârghiile şi sper să nu mai avem asemenea cazuri deloc în sistemul de învăţământ pentru că, fără îndoială, este o practică nefericită”, a spus, joi seară, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Antena 3.

Adevărul este că Andronescu a fost demascată ca plagiatoare de portalul integru.org încă din anul 2012 când reprezentanți de marcă ai lumii științifice internaționale au lansat o nouă acuzație de plagiat pe portalul „Integru.org“, care a semnalat că: „Acest caz se referă la 4 articole, publicate în perioada 2006-2007, care demonstrează încălcări grave ale eticii academice, incluzând publicare multiplă, plagiat, autoplagiat, precum și posibile încălcări multiple ale drepturilor de autor, confirmate de 4 experți internaționali în domeniu, în urma unei analize independente“.

Plagiat și „autoplagiat“

„Conținutul tuturor celor 4 articole este practic același, deși atât titlul cât și lista de autori au fost modificate de la un articol la altul. În plus, doi autori noi, Ecaterina Andronescu și Sorin Jinga, membrii ai Universității Politehnice București, sunt adaugați pe cele 3 republicări ale articolului original, fără practic a avea vreo contribuție nouă la conținutul științific. Prin urmare, așa cum au confirmat și experții, aceștia doi (N.red: așadar și Ecaterina Andronescu) plagiaza primul articol. Articolele au fost publicate în jurnalele: „Elsevier“ (sub titlul „Thin Solid Film“), „Journal of the European Ceramic Society“, „IEEE International Semiconductor Conference“ precum și într-un jurnal afiliat Academiei Romane: „Romanian Journal of Information Science and Technology“. În continuare, „Integru.org“ face și „Descrierea cazului“ de „Publicare Multiplă“: „Articolul original a fost publicat inițial în Journal of European Ceramic Society, având 9 autori, membri ai Institutului Național de Fizică a Materialelor, București-Măgurele. Acest articol menționează grantul 09N/505.2003 drept sursă a finanțării pentru cercetarea desfășurată.“ În plus, „Primii cinci autori, Ioachim, Toacsăn, Banciu, Nedelcu, și Duțu, sunt aceiași pe toate cele 4 lucrări, iar abaterea de la normele etice în acest caz este publicarea multiplă și auto-plagiatul. Totuși, alți doi autori, Andronescu și Jinga nu sunt prezenți pe articolul original publicat în ECERS, dar apar pe următoarele 3 lucrări. Considerând faptul că nici una dintre re-publicări nu aduce informații suplimentare în raport cu originalul, cei doi autori adaugați pot fi considerați că au plagiat din lucrarea celorlalți“. Iar pentru că toată lumea știe că, dacă vrei să descâlcești ițele unei afaceri derulate la limita legii trebuie să urmărești „traseul“ banilor, portalul „Integru.org“ menționează, în secțiunea „Fonduri publice“, că: „În plus, ultimele 3 articole menționează un alt grant, CEEX No. 4/2005, drept sursă a finanțării. Acest fapt ridica întrebări serioase legate de modul în care finanțarea publică pentru grantul din 2005 este justificată, având în vedere că rezultatele cercetării fuseseră deja finanțate printr-un grant anterior. Directorul grantului CEEX No. 4/2005 a fost Ecaterina Andronescu, unul dintre autorii adăugați pe ultimele 3 articole“.

„Integru.org“ a solicitat, din partea unor experți internaționali, o analizei independentă a întregii „afaceri“:
James F. Scott, de la Cavendish Laboratory, Department of Phsyics, University of Cambridge,
Prof Nathan Newman, School of Mechanical, Aerospace, Chemical and Materials Engineering Arizona State University, US,
Prof Michael Carpenter, School of Chemistry, University of Edinburgh, UK și
Prof. Susmita Bose, Physics and Astronomy Department, Michigan State University, US.

Experții au concluzionat că: „Ele sunt, în mod clar, cazuri de autoplagiat, cele patru lucrări fiind foarte aproape identice (> 90%). În plus, după prima publicare, încă doi autori au fost adaugați (N.red: este vorba despre Ecaterina Andronescu și Sorin Jinga). Aceștia trebuie să fie considerați drept plagiind lucrarea autorilor originali. Aceste acțiuni încalcă normele de etică pentru lucrările și publicațiile științifice, și în mod special, termenii contractuali de supunere a manuscrisului la jurnalele implicate“.
Prof. James F. Scott, de la Cambridge a explicat ce s-ar fi întâmplat cu Andronescu la universitățile de prestigiu: „(1) Autorii ar fi interziși permanent sau temporar la publicare de către editorii fiecăria din cele patru reviste; (2) toți autorii ar fi mustrați oficial de către institutele la care sunt angajați; (3) autorii ale căror nume au fost adăugate ar fi respinși de comunitatea academică de la orice altă publicare“.

Analiza poate fi citită la http://integru.org/ro/reviews/ioachim-andronescu-2006-2007.

Ei, la noi a fost pusă din nou ministru al Educației iar aceasta a declarat pentru Adevărul: „În general, cam ştiu ce nevoi are sistemul de învăţământ şi cred că am puterea şi determinarea de la Dumnezeu pentru a aduce ceva în plus în învăţământ şi de a creşte calitatea.”

Pentru Ecaterina Andronescu nu contează disprețul comunității internaționale științifice la adresa ei. În urmă cu câțiva ani, integru.org, preluat de cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a semnalat un alt posibil plagiat comis, în urmă cu circa zece ani, de către actualul ministru al Educației. Cazul prezentat făcea referire la o lucrare apărută în 2003 și semnată de Ecaterina Andronescu și fostul său doctorand Aurelia Cristina Nechifor. Publicată sub numele „Synthesis of TBP-Based Ferrofluids”, lucrarea menționată este, de fapt, un articol de cinci pagini, publicat în revista „Analytical Chemistry”, articol pe care Ecaterina Andronescu l-a și inclus pe lista contribuțiilor sale științifice. Integru.org și publicația germană au anunțat că respectivul articol conține fragmente copiate, fără citare, din trei surse: două internaționale, adică un savant olandez și o echipă de cercetători egipteni, și o sursă autohtonă – o lucrare românească, publicată în 1993, semnată de Ana Mariana Nechifor, Gheorghe Nechifor și alții, din care s-a copiat o fotografie realizată de specialiști la microscopul electronic.
Imediat după apariția acuzației de plagiat, ”Abramburica” a emis un comunicat de presă de la ministerul Educației pe care îl conducea, sub pomposul nume „Precizări referitoare la unele informații eronate apărute în publicația „Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Ascunzându-se în spatele unor termeni științifici de strictă specialitate, comunicatul Ministerului Educației ne anunța că: „În Departamentul de Chimie Analitică din Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, colectiv în care lucrează, din 1993, și doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost abordate, în cercetarea științifică, teme legate de particule feromagnetice și ferofluide, încă din 1991. Teza de doctorat elaborată de doamna Aurelia Cristina Nechifor și coordonată de către doamna Ecaterina Andronescu a avut drept temă „Sinteza și aplicațiile particulelor feromagnetice și ale ferofluidelor”. Teza a dezvoltat acest domeniu, aducând numeroase contribuții originale.” Până aici lucrurile par a fi deosebit de clare. Cum la fel de clar este și faptul că „În anii 1991-1994, au fost stabilite relații de colaborare științifică cu laboratorul de profil al Universității din Utrecht, condus de profesorul Albert P. Philipse. Ca urmare a acestei colaborări, pe probe sintetizate în laboratorul din România de către doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost realizate determinări prin microscopie electronică de transmisie în universitatea parteneră. Imaginile de microscopie, în original, se află și astăzi în posesia doamnei Aurelia Cristina Nechifor. Acest lucru este certificat prin scrisoarea atașată, datând din 1994, semnată de profesorul Albert P. Philipse.”

Prof. Albert Philipse a aflat în scurt timp de comunicatul Ministerului Educației și a pus lucrurile la punct: „E menționat numele de Aurelia Cristina Nechifor, cu care se presupune că am lucrat în anul 1993. Am fost informat că aceasta are acum în jur de 35 de ani, deci e puțin probabil să fi făcut studii postdoctorale atunci. Adevărul e că a fost cineva la studii postdoctorale din România, dar se numea Ana Mariana Nechifor (acum în jur de 50 de ani), căreia i-am dat permisiunea să preia date și imagini. Biletul, adresat către A.M. Nechifor, e una dintre aceste permisiuni. Aparent, cineva face o confuzie de nume, pentru motive asupra cărora nu pot decât să speculez”.
Ca să scurtăm povestea, Ana Mariana Nechifor este fosta soție a lui George Nechifor iar Aurelia Cristina este actuala soție care nu numai că a rămas cu soțul dar i-a luat și munca ex-ei.

6 COMENTARII

  1. Abramburica mai vine cu o traznaie: cursuri remediale. Fara sa precizeze din ce bani vor fi sustinute. Fonduri europene? Bugetul de stat? N-a spus nimic. Pentru ca nu poti forta un cadru didactic sa predea, gratis, mai mult de norma de predare de 18 ore. Nu exista baza legala. Si nu poti forta niste elevi sa stea peste orar, flamanzi, fara sa le asiguri masa de pranz. Pentru ca de remediere au nevoie exact copii proveniti din medii dezavantajate, care nu au ce manca, nu au cu se imbraca. Pachetele de acasa? Ar fi o gluma buna, parintii lor nu au bani de asa ceva, elevii vin acasa dupa cursuri si mananca ce pot, nu – si permit nici macar salam pe paine, o pereche de tenisi o poarta cu randul toti copii din casa… Da , sunt astfel de situatii in Romania. De aici si abandonul masiv. Iar Abramburica bate campii. Toata lumea o intreba de sali de clasa, de parca asta era marea problema. Nu, marea problema e cum si daca vor plati profesorii pentru orele suplimentare si cum vor hrani elevii tinuti in scoala in afara orelor de curs. Astea – s intrebarile la care trebuie sa raspunda Abramburica. Dupa cum o stiu, va face promisiuni fara acoperire si multi isi vor lua o teapa de zile mari.

  2. Este invatamantul un mijloc de a promova elitele unei Tari? Daca da, lasati-o pe aceasta Baba absoluta la o parte. Nu are nimic de a face cu invatmantul romanesc, desi l-a impiedicat cat a putut. Nu-i mai inventariez nebuniile savarsite in acest domeniu vreme de peste doua decenii. Daca scot la lumia numai desfiintarea cu de la ea putere a scolilor profesionale am cam spus totul despre aceasta nenorocita hoata intelectuala cu ifose culturale. Ce sa-i ceri unei asemenea spacimene? Caci nu poate da decat ce nu are. Si chiar cu asta am spus cam totul despre dumneaei!

  3. Scoala ACUM ESTE DESPRE PROFESORI PENTRU PROFESORI DECI ELEVII SI GENERATIA VIITOARE NU EXISTA
    OAMENI BUNI ASTA NU ESTE EDUCATIE NICI SISTEM EDUCATIV!
    SISTEMUL EDUCATIV TREB SA AIBA IN CENTRUL ATENTIE ELEVUL, COPILUL- NU ACESTE NULITATI AJUNSE IN EDUCATIE PENTRU UN LOC CALDUT SI SIGUR CU VACANTE MULTE, PRIN SISTEME DE RELATII CORUPTE, NEPOTISM SI CUMATRII, PENTRU ACESTIA SE FAC ACUM REFORME, GREVE, SINDICATE, ORDONANTE = DECI NU PENTRU VIITORUL GENERATIILOR CI PENRU OPORTUNISTII CE TIN MORTIS DE SCAUN FUNCTII PRIVILEGII, REGRET

  4. Poate ne spune Abramburica cum a acordat si ea personal diplome false de inginer unor apropiati din Politehnica si i-a facut chiar directori, desi deabea vorbesc, dar stiu sa injure de mama focului. Va puteti interesa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.