Acasă Fără categorie „Albinuța” șantajistă: Gabriela Firea – amendată de CNA pentru campanii de presă...

„Albinuța” șantajistă: Gabriela Firea – amendată de CNA pentru campanii de presă împotriva concurenților ei din afaceri

DISTRIBUIȚI

Premierul Ponta, plus o bună parte dintre parlamentarii noștri care au intrat, deja, în atenția legii, s-au înhămat la o sarcină de-a dreptul penibilă: au pus mână de la mână și au semnat o plângere penală prin care, ca la un semn, au sărit, cu toții, la grămadă, în apărarea colegei lor, senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. Așadar a firavei „Albinuțe”, despre care au afirmat, în cor, dar pe o singură voce, că ar fi victima inocentă a unui oribil șantaj comis de președintele Băsescu. Iar toată această hărmălaie politicianistă s-a petrecut la doar câteva zile după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au condamnat-o pe onorabila doamnă senator Firea la plata unei amenzi  administrative de o mie de lei în urma judecării unei plângeri penale depuse împotriva sa de către Narcisa Iorga. O plângere penală prin care ea a fost acuzată, de comiterea infracțiunilor de „șantaj” și „ultraj”. Adică, altfel spus, „cine zice, ăla este! Iar asta nu este tot: cu mai mulți ani în urmă, „Albinuța” Firea, în calitatea sa de realizator de emisiuni la Antenele familiei Voiculescu a fost amendată, la un moment dat chiar și către CNA, pentru că, în două ediții ale emisiunii „Observator”, prezentate de ea, „s-au făcut afirmații grave fără să se aducă dovezi în susținerea lor sau să se indice, cel puțin, probele pe care le susțin, dar și fără să se prezinte punctul de vedere al reprezentanților societății incriminate, încălcându-se astfel prevederile art. 42, alin. 2 și 3 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Ulterior, „victima” emisiunilor amendate de CNA a relatat că în spatele lor s-a aflat tot un soi de șantaj de care Gabriela Firea, nu a fost străină, absolut deloc.

Șantajist „de cursă lungă”

Pusă în fața deciziei pronunțate de instanța supreme, perfect paralelă cu prevederile legii cu care, în calitatea sa de senator PSD i s-a dat totuși, totuși, voie să se joace prin tot soiul de „comitete și comiții”, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, s-a apărat, în mod public, susținând că: „La Înalta Curte nu s-a adeverit ceea ce a afirmat doamna Narcisa Iorga, fiindcă dacă s-ar fi adeverit primeam închisoare cu executare sau cu suspendare. Mi s-a aplicat o amendă administrativă.” Așa o fi cum zici matale „Albinuțo”, dar amenda aia „administrativă” tot pentru „șantaj” și „ultraj” ai primit-o. De fapt, această pretinsă „amendă” nu a fost decât vârful văzut al unui „aisberg” cu mult mai mare.
Cu puțin timp înainte de depunerea plângerii penale îndreptate împotriva șefului statului, Gabriela Firea s-a plâns „Fiul meu cel mare mi-a spus că se simte profund umilit. El s-a gândit și la tatăl lui, la primul meu soț, care a sfârșit-o prost și a decedat după cinci ani de suferință, de boală, dar nu din cauza senatorului Firea care face parte din comisia de anchetă „Nana“. (….) Nu i-a mai rămas nimic lui Traian Băsescu decât să se războiască cu morții, cu fostul meu soț, întinându-i memoria.” Era o jelanie de-a dreptul ipocrită: zilele trecute ziarul nostru v-a prezentat, pe larg, o serie, de înregistrări ale unor convorbiri telefonice prezente în „Dosarul spionilor”. Este vorba despre un dosar de corupție la nivel înalt în care, printre alții, a fost trimis în judecată și Dorinel Mucea, adjunctul șefului de la Oficiul de Privatizare și Participațiile Statului în Industrie. Din acele înregistrări rezulta că, răposatul domn Firea, l-a șantajat pe acesta pe acesta din urmă, pentru a avea acces la dosarul Petrom, document care, pe vremea aceea era clasificat în categoria „secret”. Iar din conținutul acelor convorbiri rezultă că, în ianuarie 2006, Mucea le-a comunicat unor parteneri de afaceri că este amenințat de către d-l Firea cu publicarea unor articole de presă. Bineînțeles că fostul soț al actualei „Albinuțe” nu ar fi publicat acele „articole de presă” în cine știe ce gazetă de perete și exact în „Săptămâna Financiară”, publicație economică editată de trustul de presă Intact Media Group, aflată așadar în „ograda mediatică” păstorită din umbră de familia Voiculescu, dar condusă,cu mână de fier, chiar de actualul senator PSD, fostul ziarist care, pe atunci, se numea doar Gabriela Vrânceanu Firea.

Ziaristul-afacerist
Aparent, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele este o femeie cu o înfățișare fragilă. Dar, ca de foarte multe ori în viață, și în cazul ei „aparențele înșală”. Inițial ai putea spune că este o apariție aproape gingașă. Dar această primă și iluzorie impresie, ține doar până în momentul în care distinsa doamnă senator deschide gura și începe și vorbească. Atunci ea este în stare, fără prea mari eforturi să te uimească, și să-ți provoace un reflex de jenă. Iar asta pentru că, adeseori și într-un mod aparent cu cu totul neașteptat, se preschimbă într-o chivuță guralivă gata să împroaște cu măscări pe oricine îi stă în cale. Cu siguranță că nimeni nu a uitat oribilul episod în care, avându-l ca invitat pe Cristian Boureanu, s-a apucat, nitam nisam să-l suduie, exact ca la ușa cortului.
Adevărul este că această „personalitate multiplă” nu ar trebui să ne mire prea mult: dincolo de aparențe, Gabriela Firea face parte din galeria ziariștilor-afeceriști, cu nimic deosebită și cu nimic mai bună decât mulți alți „guriști” care-și fac de lucru prin studiourile Antenelor și nu numai acolo.
De fapt, de-a lungul vremii, ea a avut câteva firme, cu diverse domenii de activitate.

Afaceri cu „antigel și lichid de frână”

Iar la un moment dat, pe lângă activitatea ei jurnalistică, familia Gabrielei Firea, așadar ea însăși împreună cu răposatul ei soț, a mai făcut și niște afaceri cu lichid de frână și antigel, prin intermediul SC „Vanem Comerț și Servicii” SRL. Cândva, prin 2001, așadar pe când guvernarea PSD-istă era condusă, la vârf, de către actualul pușcăriaș Adrian Năstase, Gabriela Firea, în calitate de asociat al firmei  SC „Vanem Comerț și Servicii” a apelat la buna ei cunoștință, jurnalista Gabriela Firea, care trudea din greu pe „moșia” Trustului Intact, căreia i-a cerut să-i rezolve anumite probleme pe care le avea cu firmele concurente de pe piață. Una dintre acestea, care s-a confruntat în mod direct cu acea stranie combinație „doi în una” a fost firma „Vesta Investment”, care începând cu anul 2001, a fost ținta unor adevărate campanii de presă purtate prin intermediul trustului Intact. Primele dintre acestea au apărut încă din 2001 și au continuat, de-a lungul anilor, în toate publicațiile trustului, „Jurnalul Național“, „Săptămâna Financiară“, „Financiarul“, dar și în emisiuni speciale difuzate de Antena 1 și Antena 3.
Atunci, cu mai mulți ani în urmă, ziarul „Curentul“ a relatat că primul atac la adresa „Vesta Investment” a venit din partea SC „Vanem Comerț și Servicii SRL”, prin intermediul televiziunii  Antena 1 care, în emisiunea Observator, din 18 iulie 2001, a difuzat un reportaj având ca subiect marcarea pieselor auto cu elemente de securizare. În acest material s-a afirmat că „Vesta Investment a câștigat întotdeauna licitațiile organizate de Registrul Auto Român“ și că „Importatorii de piese auto spun că Vesta este specializată în astfel de comenzi pentru RAR“. Iar aceste informații au fost date, atunci, pe post fără ca vreunul dintre marii „profesioniști” cu care Dan Voiculescu se laudă pe toate drumurile să fi făcut minimul efort de a prezenta și punctul de vedere al Vesta Investment: acest punct de vedere nu a fost prezentat nici în reportajul respectiv iar ulterior nu au fost prezentate nici numeroasele drepturi la replică pe care le-a primit. Constatând această situație, conducerea „Vesta Investment” a trimis pe 29 august 2001 o adresă către directorul general al trustului Intact, precizând că nu a primit încă niciun răspuns la adresa anterioară din 27 iulie 2001, semn că există o complicitate la nivelul trustului cu anchetele cu iz anticoncurențial ale Gabrielei Firea. În adresa din august 2001, directorul general al Vesta Investment, Radu Spirea, sublinia că „afirmațiile făcute de dvs și implicit impuse societății noastre sunt neadevărate. Prezentarea pe post a unor fapte neadevărate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie, infracțiune ce este prevăzută și pedepsită de art. 206 Cod penal. Dna Gabriela Vrânceanu Firea, soția dlui Răsvan Firea, cel care ne atacă vehement, prin intermediul postului Antena 1, este prezentatoarea dvs. Astfel, am putea gândi că dumneaei a facilitat apariţia soţului în cadrul reportajului calomnios difuzat la oră de maximă audienţă?!” Până la urmă, exasperat de toate aceste atacuri, Radu Spirea, directorul Vesta,  a reclamat la CNA atât postul lui Voiculescu cât și emisiunea realizată de Gabriela Firea. Atunci, răspunsul CNA a fost exact pe măsura acelor fapte: „Postul Antena 1 a primit amendă în cuantum de 2500 de lei pentru emisiunea „Observator” prezentată de Gabriela Vrânceanu Firea în ziua de 13.01.2007 ca și pentru cea difuzată în 22.01.2007, în care s-au făcut afirmații grave fără să se aducă dovezi în susținerea lor sau să se indice, cel puțin, probele pe care le susțin, fără să se prezinte punctul de vedere al reprezentanților societății incriminate, încălcându-se astfel prevederile art. 42, alin. 2 şi 3 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.” Curat-murdar „Albinuțo”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.