Compania de investiţii imobiliare Atlas Estate Limited, cu activităţi în Europa Centrală şi de Est, a achiziţionat un teren cu o suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pentru care a plătit suma de 14,4 milioane de euro. Conform companiei, pe acest teren se va dezvolta un proiect imobiliar care va cuprinde spaţii rezidenţiale şi comerciale. Terenul recent cumpărat de developerul străin este localizat într-o fostă zonă industrială amplasată langă Piaţa Obor din Bucureşti. Clădirile existente pe terenul achiziţionat urmează să fie demolate de către vanzătorul proprietăţii, în următoarele şase luni.
Atlas va dezvolta pe acest teren un proiect mixt, denumit Solaris Project, care va cuprinde imobile de locuinţe şi spaţii comerciale.
În paralel, compania a achiziţionat mai multe terenuri în Budapesta şi Varşovia, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de nouă milioane de euro. Printre investiţiile recente ale companiei se regăsesc cumpărarea în România şi Slovacia de terenuri de 29 milioane de dolari, iar în Polonia a investit 14 milioane de dolari în achiziţia unei clădiri de birouri la Gdansk.
Atlas, o companie închisă de investiţii, înregistrată în Insulele Guernsey, este listată pe piaţa alternativă de investiţii (AIM) din Londra şi vizează investiţii în active imobiliare în ţările cu economii în creştere din Europa Centrală şi de Est.
Activele Atlas Estate Limited sunt administrate de Atlas Management Company (AMC), care a anunţat joia trecută că deja a deschis o reprezentanţă a companiei şi în Bucureşti, AMC Limited, o companie formată de RP Capital Partners, Elran (D.D.) Real Estate Limited şi RI Limited. Unele dintre firme au capital israelian.
Pe piaţa romanească, Atlas Estates Limited va dezvolta un proiect de retail în Craiova, în parteneriat cu un grup de oameni de afaceri francezi, care vor să înfiinţeze reţeaua de centre comerciale Euromall.
De asemenea, compania a achiziţionat anul trecut 80% din drepturile de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 56.000 de metri pătraţi în zona de nord a Bucureştiului, pentru 3,8 milioane de euro.
Terenul este amplasat în zona rezidenţială din partea de nord a Capitalei şi are un potenţial de dezvoltare a 200.000 de metri pătraţi de locuinţe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















