Acasă Imobiliare 4.000 de lei – venitul necesar pentru cumpărarea prin credit a unei...

4.000 de lei – venitul necesar pentru cumpărarea prin credit a unei case de 90.000 de euro

DISTRIBUIȚI

O familie care vrea să cumpere un apartament cu două camere, în valoare de 90.000 de euro, aproximativ 329.400 lei, ar trebui să aibă un venit minim garantat de 4.000 de lei pe lună, potrivit studiului unei companii de intermediere credite cu ipotecă.
Studiul arată că valutele cele mai avantajoase pentru un asemenea credit sunt euro și francul elvețian. Compania a analizat instituțiile financiare care acordă cea mai apropiată sumă de contravaloarea apartamentului, în condițiile în care familia în cauză se îndatorează bancii cu maximum 50 la sută din salariile nete. Astfel, baza de calcul o constituie o rată lunară de aproximativ 1.800 lei (500 euro).
Cele mai contractate credite ipotecare, în acest moment, sunt cele în euro și în franci elvețieni, în pofida recentelor creșteri de dobândă și a avertizărilor Băncii Naționale a României (BNR), care încurajează contractarea împrumuturilor în lei, având în vedere riscul valutar (deprecierea valutei poate anula avantajul unei dobânzi mai mici obținute la momentul contractării creditului).
Studiul a urmărit evoluția celor două principale valute, folosite de bănci pentru acest tip de credit. Statisticile BNR arată o evoluție similară a celor două valute. Dobânzile creditelor cu ipotecă sunt bazate pe indicele internațional de referință al fiecărei valute (EURIBOR, LIBOR, BUBOR), la care se adaugă marja băncii, care, în cazul studiului de față, variază între 3,25 la sută și 3,99 la sută. Evoluția acestor indici pe piața internațională determină fluctuații ale dobânzilor la creditele acordate de băncile comerciale românești.
Drept urmare, creditele ipotecare în cele trei valute au caracteristici asemănătoare, iar ofertele băncilor diferă în funcție de nivelul dobânzii și de gradul de îndatorare al împrumutatului.
Caracteristicile produselor de creditare studiate sunt cele valabile la 1 iulie, pentru primul an de creditare, în condițiile în care creditul ipotecar este, totuși, un angajament pe o perioadă îndelungată.
Concluzia studiului este că imobilul se poate achiziționa prin credit ipotecar mai avantajos în franci elvețieni sau în euro, decât în lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.