Home Imobiliare -Jonglerii- cu listele ANL

-Jonglerii- cu listele ANL

DISTRIBUIŢI

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a dispus inceperea unei anchete disciplinare printre functionarii din cadrul Serviciului de Spatiu Locativ, dupa ce a descoperit numeroase nereguli la intocmirea listelor pentru apartamentele ANL. Lungu a afirmat ca i s-a parut suspect faptul ca aproape toate cele 26 de apartamente dintr-un bloc ANL, construit intr-un cartier sucevean, urmau sa fie acordate unor persoane cu adeverinte de bolnavi cronici care, automat, au primit trei puncte in plus fata de ceilalti solicitanti. Pentru a vedea corectitudinea intocmirii acestor liste, primarul Sucevei a analizat personal 50 de dosare clasate pe primele locuri in ordinea punctajelor acordate, descoperind si alte nereguli. -Vreau sa ma opresc numai la cazul a doua persoane care aveau 21,5 si, respectiv, 21 de puncte cu tot cu cele trei acordate prin certificat medical, iar in centralizatorul care a fost inaintat in comisia sociala spre aprobare cele doua persoane sunt trecute cu 24 de puncte-, a declarat Ion Lungu. Acesta a propus in cadrul ultimei sedinte a Comisiei Sociale modificarea unor criterii de acordare a punctajelor pentru solicitantii de locuinte ANL. Ion Lungu a mai spus ca exista posibilitatea ca, dupa finalizarea anchetei in randul functionarilor de la Serviciul de Spatiu Locativ, unele persoane angajate aici sa fie suspendate din functie. -Voi lucra personal la punctarea acestor dosare, pentru ca aceasta activitate a fost tergiversata intentionat, in intentia de a <manari> listele-, a precizat primarul Sucevei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.