Home Imobiliare Taxele si darile la stat -completeaza- suma investita intr-o tranzactie imobiliara

Taxele si darile la stat -completeaza- suma investita intr-o tranzactie imobiliara

DISTRIBUIŢI


Inainte de a demara orice activitate in domeniul imobiliar, cei care doresc sa cumpere sau sa construiasca in Romania imobile destinate spatiilor de locuit sau derularii afacerilor (birouri) trebuie sa stie ca suma cheltuielilor finale se va face luand in calcul, pe langa costurile directe, o multime de taxe catre stat sau catre autoritatile locale.


Taxe platite catre administratia locala

In cazul in care se perfecteaza un contract de vanzare-cumparare a unui teren trebuie sa se achite o taxa notariala de timbru, valoarea acesteia fiind corelata cu valoarea terenului. Conform noii Constitutii, persoanele fizice straine pot cumpara direct in Romania atat cladiri, cat si terenuri. A doua faza in construirea unui imobil este contractarea constructorului. In cazul in care beneficiarul contractului cu firma de constructii este o persoana inregistrata ca platitor de taxa pe valoare adaugata, TVA achitata va fi, in general, deductibila din TVA colectata mai departe de beneficiar de la clientii sai.

Dupa ce au fost incheiate conturile cu notarul si firma de constructii, incepe -dansul- cu autoritatile locale, fiind necesara achitarea unei taxe de autorizare a constructiei, de 1% din valoarea acesteia, catre primaria locala.

De asemenea, trebuie platita o contributie la Inspectoratul pentru Calitatea in Constructii, de 0,7% din valoarea cheltuielilor pentru realizarea investitiei, la care se adauga contributia la Casa Sociala a Constructorilor, reprezentand 0,5% din valoarea devizului.

Persoanele fizice nu platesc impozit pentru vanzarea imobilelor

Proprietarii de terenuri si imobile platesc o taxa anuala aferenta proprietatilor detinute. In cazul cladirilor cu amplasament urban, persoanele fizice trebuie sa achite o taxa reprezentand 0,2% din valoarea cladirii, iar cele juridice platesc, in functie de deciziile autoritatilor locale, o taxa cuprinsa intre 0,5 si 1%, calculata asupra valorii de inventar a cladirii. Aceasta valoare poate fi actualizata anual, prin reevaluare, pe baza indicelui inflatiei sau valorii de piata. Impozitul anual pe cladiri se plateste trimestrial.

Proprietarii de teren in mediul urban platesc o suma fixa pe metru patrat, in functie de zona, dupa cum stabilesc primariile. Pentru veniturile obtinute din vanzarea sau inchirierea bunurilor imobiliare, persoanele fizice vor plati impozit conform legilor in vigoare.

Conform calculelor, in cazul aplicarii impozitului pe venitul global, in cazul in care cladirea inchiriata are destinatia de locuinta, din venitul brut se scade o suma forfetara de 50%, venitul net rezultat fiind impozitat la o rata cuprinsa intre 18 si 40%, in functie de valoarea chiriei.

Daca imobilul inchiriat are alta destinatie decat cea de locuit, din venitul anual se scade o suma forfetara de doar 30%, restul de 70% fiind venit net impozabil. Aceste impozite se platesc trimestrial. Venitul din vanzarea imobilelor de catre persoane fizice nu este supus impozitarii, lucru valabil atat pentru persoanele fizice romane, cat si pentru cele straine. Pentru persoanele juridice, veniturile provenite din activitati de inchiriere se adauga celorlalte venituri impozabile, din care se scad cheltuielile deductibile aferente, profitul astfel rezultat fiind impozabil la 25%. De asemenea, persoanele juridice platitoare de TVA colecteaza TVA asupra chiriilor facturate. In cazul vanzarii imobilului de catre o persoana juridica, indiferent ca acesta are destinatie de birouri sau de locuinte, tranzactia va fi supusa TVA. Pe langa taxa pe valoare adaugata, vanzatorul persoana juridica va plati si impozit pe profitul realizat din vanzarea imobilului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.