Presa de specialitate din Rusia a dat publicitatii ultimul top al celor mai bogati oameni ai tarii. De la bun inceput, expertii au evidentiat cateva concluzii: primul loc a fost adjudecat, al doilea an consecutiv, de guvernatorul regiunii Ciukotka, patronul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, cu o avere evaluata la 11,4 miliarde de dolari, in scadere cu patru procente fata de 2003.
In al doilea rand, s-a constatat o crestere a numarului miliardarilor in dolari, de la 24 la 39. In fine, daca pana acum ponderea era detinuta de petrolisti, a venit randul metalurgisilor sa fie -cei mai tari-, potrivit comentariilor mass-media moscovite. Astfel, Abramovici este urmat, cu 8,4 miliarde de dolari, de Oleg Deripaska, patronul companiei Russkii aliumini, aflat intr-un permanent conflict cu presedintele monopolului energiei electrice din Rusia, Anatoli Ciubais. Locul trei a fost ocupat, cu 8,1 miliarde, de omul de afaceri Mihail Fridman. Intr-un recent interviu, el spunea despre sine ca nu se considera un profesionist, desi toti analistii il califica drept -principalul speculant al Rusiei-, unul care joaca insa numai pe pozitii cu bataie medie. Face bani din nimic. Lista continua cu Vladimir Lisin (6,7 miliarde), sub al carui control se afla cel mai profitabil combinat metalurgic al tarii. La numarul 26, cu 1,6 miliarde de dolari, figureaza numele oligarhului Boris Berezovski. Intrat in urma cu mai bine de patru ani in dizgratia Kremlinului si dat in urmarire de Procuratura Generala a Rusiei pentru evaziune fiscala, el s-a stabilit la Londra, unde, mai nou, traieste sub numele de Platon Elenin. De altfel, Marea Britanie a devenit tara unde-si petrec o mare parte a timpului numerosi oameni de afaceri rusi, inclusiv Abramovici si Deripaska.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















