UE a criticat aspru aeroporturile europene pentru proasta gestionare a situației provocate de condițiile meteo nefavorabile, în condițiile în care mii de pasageri au avut de suferit. Comisarul european pentru transport, Siim Kallas, le-a cerut aeroporturilor să devină serioase și le-a numit „veriga slabă“ a infrastructurii. Ninsorile abundente au generat debandadă în transporturile europene cu cåteva zile înainte de Crăciun, în timp ce numeroase avioane sunt blocate la sol pe pistele acoperite cu zăpadă, iar pasagerii și-au petrecut noaptea în aeroporturi și aerogări pline. Avioanele au continuat însă să decoleze de pe Aeroportul Bruxelles, luni seara, după ce acesta anunțase anterior o posibilă întrerupere totală a decolărilor, din cauza lipsei de lichid de degivrare pentru avioane. Aeroportul Gatwick din capitala britanică a fost redeschis marți dimineața, în timp ce pe Heathrow nu au fost operate decåt maxim o treime din total zborurilor programate. De asemenea, pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris funcționau doar trei din cele patru piste. Compania aeriană Air France-KLM a estimat între 25 și 35 milioane de euro pierderile produse de intemperiile din decembrie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















