Home În Lume Americanii devin violenți din cauza gripei porcine

Americanii devin violenți din cauza gripei porcine

DISTRIBUIŢI

Locuitorii orașului New York se tem cu adevărat de gripa porcină, fapt pentru care sunt în stare să se ia și la bătaie pentru a lupta împotriva ei. Într-unul din metrourile metropolei americane o femeie a fost bătută la propriu pentru că nu și-a acoperit gura atunci cånd a tușit. O altă pasageră aflată în tren i-a atras atenția, însă discuțiile au fost de prisos și s-a iscat un mare scandal. Potrivit martorilor, femeia care a tușit a scuipat-o pe cealaltă, însă în momentul în care a vrut să coboare din metrou, pasagera scuipată a luat-o de păr și a tåråt-o pe jos. Cele două cetățene au fost în cele din urmă despărțite, iar cea care a tușit a fost scoasă din metrou de către un prieten. Ceilalți pasageri au dezaprobat modul în care a reacționat femeia scuipată, dar unii dintre ei i-au dat dreptate, spunånd că victima nu și-a acoperit într-adevăr gura, iar „porcăria aia“, cum au numit-o ei, s-a împrăștiat prin tot vagonul. Un alt pasager a precizat că și el ar fi luat-o la bătaie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.