Askar Akaev a demisionat ieri din functia de presedinte al Kirgizstanului. In ajun, la Moscova, el si-a negociat conditiile retragerii de la carma tarii. Adica a primit garantii din partea noii puteri de la Biskek, care a trimis, in acest sens, o delegatie de parlamentari la Moscova. Discutiile au durat trei ore si, potrivit presei, au fost dure. Akaev nu a cedat usor. Acum a disparut. Dupa demisie a plecat nu se stie unde. Canalul de televiziune NTV din Turcia sustine ca Akaev s-ar fi indreptat spre Ankara. -Prin intermediul unor inalti responsabili, el a trimis conducerii statului o cerere pentru acordarea de azil-, a declarat sursa respectiva. Drept confirmare a fost citat seful diplomatiei de la Ankara, Abdullah Gul, care anuntase, in ajun, ca -Akaev si-a exprimat dorinta de a veni in Turcia-. Vineri, in fata ziaristilor, Akaev afirmase ca ar prefera sa se intoarca in Kirgizstan. Dar acolo nu e binevenit. E, adaugase Akaev, alungat de la putere in urma -revolutiei lalelelor-. Daca nu se poate, -voi ramane in Rusia, a doua mea patrie-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















