Intr-un moment delicat pentru Bucuresti, cand tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE este supus procesului de aprobare parlamentara din partea Celor 25, ziarul -The Washington Post- revine la scandalul lansat chiar de el, privind misterioasele baze CIA din Europa de Est si citeaza o declaratie a presedintelui Traian Basescu, prin care acesta spune ca avioane CIA au aterizat in Romania, subliniind ca pe teritoriul tarii noastre nu au existat niciodata centre de detentie ale serviciilor secrete americane.
Parca si vad chipurile responsabililor europeni: este, practic, o recunoastere, nu se poate asa ceva, este inadimisibil din partea Romaniei! Sa fie chiar atat de grav? De fapt, despre ce este vorba? Este o interpretare de termeni. Nu din rea vointa. Dar asa se intampla cand la o intrebare simpla se raspunde alambicat. Deci, s-a interesat reporterul american, -ati permis acele zboruri care au trecut pe aici?-. -Nu am respins niciodata aceasta realitate, dar respingem orice afirmatie potrivit careia, in cadrul acestei cooperari, Romania nu respecta drepturile omului-. Ce se intelege de aici? Practic, se poate intelege orice. Era mult mai simplu daca s-ar fi afirmat raspicat si fara drept de tagada: nu, nu am permis. Raspunsul ar fi cuprins verbul (cheie si capcana aici) -a permite-. Asa, ziaristul a tras concluzia ca a existat un accept, nu neaparat o aprobare, aceasta din urma implicand si prezenta unei semnaturi. -In nici un moment nu am afirmat ca am aprobat zboruri CIA. Este ce a inteles ziaristul, ce a dorit ziaristul sa redea-, preciza presedintele Basescu pentru un post de televiziune. Afirmatia mea, adauga seful tarii, -a fost ca pe aeroportul Kogalniceanu au aterizat aeronave ale statului american, fie ca au fost avioane militare, de lupta, de transfer, avioane in care au venit ofiteri ai serviciilor CIA, fara sa le putem identifica, pentru ca noi nu avem o modalitate de a identifica indicativul unui avion-. In mod firesc, ar trebui sa urmeze o precizare din partea publicatiei amintite. Dar, a gresit oare corespondentul -The Washington Post- sau nu? Un pacat sigur este conjunctura publicarii articolului – nu acum. Alt pacat sigur este ca aparitia materialului a urmarit ceva – poate ingreunarea drumului nostru catre UE. In ultima instanta, totul se reduce la jocuri politice si geostrategice. Suntem in regiunea Marii Negre!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















